După premiile acordate de publicaţii pentru terminalele lansate la MWC 2017, e momentul şi pentru premiile acordate de autoritatea GSMA. Aceasta este o organizaţie europeană, care se ocupă de altfel cu organizarea lui Mobile World Congress în Barcelona. În acest an au fost acordate trofee către 40 de câştigători, iar "Cel mai bun smartphone nou" a fost desemnat Sony Xperia XZ Premium.
Acesta este flagship-ul actual al producătorului nipon, model care are un procesor Snapdragon care nu a mai debutat încă pe vreun telefon, Snapdragon 835. Se remarcă şi prin camera cu captură Motion Eye la 960 FPS şi ecranul 4K, toate aspecte unice în zona smartphone. În plus şi designul e arătos, cu un corp glossy-cromat, ce îmbină sticlă şi metalul.
De remarcat că nu am avut ocazia să punem mâna pe noul flagship Sony, el aflându-se în spatele unei vitrine din sticlă. Punem asta pe seama faptului că procesorul Snapdragon 835 nu e gata de prime time. Alţi câştigători de premii GSMA la MWC 2017 sunt Niantic cu Pokemon GO, la categoria "Cea mai bună aplicaţie pentru mobil", dar şi Amazon Echo pentru "Inovaţie şi terminal disruptiv".
Cel mai bun smartphone al întregului an trecut a fost desemnat Galaxy S7 Edge, iar în mod interesant cel mai bun purtabil mobil a fost Orange VR1, o alternativă ieftină la Gear VR.