Sony Xperia XZ3 apare într-o nouă randare; Vedem de această dată varianta pe argintiu

548 ori25-08-2018
Sony Xperia XZ3 apare într-o nouă randare; Vedem de această dată varianta pe argintiu

Ediția IFA din acest an ar putea fi cam sărăcioasă în materie de lansări de terminale mobile flagship, asta pentru că după cum ați observat mulți producători din zona smartphone au început să cam evite târgul german care la o adică este axat mai mult pe electrocasnice dacă e să fim realiști. Totuși, am putea vedea 1-2 modele de telefoane high-end aici și asta chiar din partea celor de la Sony.

Xperia XZ3

Modelul Xperia XZ3 este așteptat să debuteze la fața locului și pe seama leak-urilor din ultimele luni am aflat că telefonul va reprezenta doar un mic update pentru XZ2 care era prezentat cu doar câteva luni în urmă. Am văzut fotografii și randări pentru husele lui XZ3, iar acum cu puțin înaintea lansării oficiale privim și asupra unei randări cu iz oficial.

Aceasta dezvăluie design-ul pe care l-am mai văzut anterior unde ecranul are acum margini laterale (stânga-dreapta) ușor curbate pentru un plus la nivel estetic. Din păcate marginile de sus și jos rămân cam la aceeași dimensiune și observăm cum în spate se află o singură cameră foto plasată central și însoțită de telemetru laser și bliț LED. 

Smartphone-ul va oferi și NFC, cât și un scanner de amprente în spate. Ca dotări așteptăm un procesor Snapdragon 845, 6 GB RAM, 128 GB de stocare flash și un ecran de 5.7 inch cu rezoluție FHD+ și fără decupaj. Unele zvonuri afirmă că Sony ar putea inaugura acel nou senzor foto de 48 megapixeli pe acest flagship! Așteptăm conferința Sony de pe 30 august pentru a ne convinge! 

Via: gsmarena.com
Taguri: Sony Sony Xperia XZ3 Randare Variante culoare Leak Data lansare Specificatii Pret Flagship Sony 2018 Snapdragon 845

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.