Telefoanele pliabile vor ajunge la 30 de milioane de unităţi vândute până în 2023, conform Gartner

Autor:  | Publicat în:  știri diverse 272 ori
<b>Telefoanele pliabile vor ajunge la 30 de milioane de unităţi vândute până în 2023, conform Gartner</b>Telefoanele pliabile sunt pe buzele tuturor în aceste zile, chiar dacă sunt încă la început de drum şi au preţ prohibitiv. De abia au venit primele generaţii şi ne gândim deja la modele 2.0 sau 3.0, care să coste cu 50% mai puţin

Telefoanele pliabile sunt pe buzele tuturor în aceste zile, chiar dacă sunt încă la început de drum şi au preţ prohibitiv. De abia au venit primele generaţii şi ne gândim deja la modele 2.0 sau 3.0, care să coste cu 50% mai puţin. Un oficial Huawei vorbea despre această scădere de preţ si numărul de pliabile Huawei săptămâna trecută, iar acum Gartner care câteva cifre şi estimări pentru viitor.

Pliabilele ar urma să ajungă la o cotă de piaţă de 5% din zona smartphone-urilor high end până în 2023. Gartner mai estimează şi că PC-urile vor cunoaşte un ciclu de retragere, dar nu şi de înlocuire. Cât despre pliabile, ele ar trebui să ajungă la 30 de milioane de unităţi vândute în 2023. Experţii se aşteaptă ca utilizatorul să folosească un telefon pliabil cum face cu unul normal, deblocându-l de zeci, dacă nu sute de ori pe zi şi scriind pe ecran, pliindu-l la loc şi punându-l în buzunar.

Gartner

Pentru următorii 5 ani rămânem totuşi cu pliabilele în faza de nişă, din cauza provocărilor pe care le presupune producţia. Apoi e şi chestiunea preţului şi a concurenţei cu telefoanele clasice. Acum pornim de la 2000 sau 2600 de dolari şi va dura minim 2 ani până ajungem la 1000 de dolari. Întreg segmentul smartphone este în tranziţie şi picaj, urmând să ajungă la 1.8 miliarde de unităţi livrate în 2019, cu 0.5% mai puţine decât în 2018. În 2020 se anunţă totuşi o creştere, cu 1.2%.

Intrarea celor de la Xiaomi pe această piaţă a telefoanelor pliabile ar putea provoca ceva tulburări, mai ales dacă atacă bine preţul.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×