Telefon cu clapetă şi dotări high end?! Gionee W909 pare a fi un astfel de model, conform unui nou teaser

Autor:  | Publicat în:  Gionee 884 ori
<b>Telefon cu clapetă şi dotări high end?! Gionee W909 pare a fi un astfel de model, conform unui nou teaser</b>Ultimii mohicani din zona telefoanelor cu clapeta şi dotări high end păreau a fi Samsung, dar iată că din China vine un alt model de genul. E vorba despre un telefon cunoscut ca Gionee W909 şi care a primit recent teaserul de mai jos. &nbsp; &nbsp;...

Ultimii mohicani din zona telefoanelor cu clapeta şi dotări high end păreau a fi Samsung, dar iată că din China vine un alt model de genul. E vorba despre un telefon cunoscut ca Gionee W909 şi care a primit recent teaserul de mai jos.

El se doreşte a fi "cel mai bine dotat telefon cu clapeta din istorie" şi ar urma să vină cu un sasiu auriu rose sau auriu, ecran dual şi cu 4 GB RAM. Va avea şi până la 64 GB stocare, o cameră principală de 16 megapixeli. W909 foloseşte două ecrane HD cu diagonală de 4.2 inch fiecare şi ar urma să includă un procesor MediaTek Helio P10 la interior.

Va fi un telefon dual SIM, care ar urma să fie anunţat pe 29 martie, în cadrul unei conferinţe speciale. Nu excludem deloc utilizarea panourilor de sticlă 2.5D sau 3D aici, având în vedere faptul că teaserele subliniază eleganta acestui model. Observăm şi acea imagine 3D cu o balenă, deci putem chiar deduce că vom vedea un ecran principal 3D nu că design, ci că mod de vizualizare.

Sa ne asteptam si la o varianta integrata local de Allview a lui W909? Pentru cei care se intreaba, in al doilea teaser “S8” este noua abordare de brand Gionee, cu mai mult optimism si un logo ce aduce cu un smiley.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×