Telefonul Xiaomi Redmi cu camera de 64 de megapixeli are dată de lansare; Xiaomi produce şi primul telefon cu camera de 108 MP

1.613 ori
<b>Telefonul Xiaomi Redmi cu camera de 64 de megapixeli are dată de lansare; Xiaomi produce şi primul telefon cu camera de 108 MP</b>Auzisem de ceva vreme ca Xiaomi ar fi una dintre primele companii din lume care va produce un telefon cu camera de 64 de megapixeli. Am crezut la un moment dat că va fi chiar Mi Mix 4, apoi a devenit tot mai clar că e un Redmi. Azi aflăm când soseşte acel

Auzisem de ceva vreme ca Xiaomi ar fi una dintre primele companii din lume care va produce un telefon cu camera de 64 de megapixeli. Am crezut la un moment dat că va fi chiar Mi Mix 4, apoi a devenit tot mai clar că e un Redmi. Azi aflăm când soseşte acel Redmi şi ce urmează după 64 MP.

Xiaomi tocmai a anunţat că va inaugura camera de 64 megapixeli pe un telefon Redmi, care va sosi în trimestrul 4 în India. E vorba despre un telefon care foloseşte un senzor Samsung ISOCELL Bright GW1 de 64 de megapixeli, care este cu 38% mai mare decât cel de 48 MP produs tot de Samsung (văzut pe Redmi Note 7 și Motorola One Vision). Noul senzor măsoară 1/7 inch şi are mărimea pixelilor de 0.8 micronii.

Telefonul Xiaomi Redmi cu camera de 64 de megapixeli are dată de lansare; Xiaomi produce şi primul telefon cu camera de 108 MP

Camera de 64 de megapixeli va genera capturi cu rezoluţii de până la 9248 x 6936 pixeli, iar fotografiile rezultate ar putea fi imprimate în clar pe postere de 3.26 metri. Există şi o tehnologie de combinare a pixelilor 4 în 1, care dă naştere la capturi de 16 megapixeli cu iluminare şi detalii îmbunătăţite si pixeli de 1.6 microni. Tehnologia ISOCELL Plus oferă şi o fidelitate mai bună a culorilor şi o îmbunătăţire cu 15% a sensibilităţii la lumină.

Camera de 64 de megapixeli

În plus exista şi funcţia Smart ISO care ajustează sensibilitatea ISO în funcţie de intensitatea luminii. HDR trece la nivelul următor prin funcţia Hybrid 3D HDR, care folosind puterea de procesare a hardware-ului va oferi nuanţe mai bogate şi dynamic range mai generos. Şi inovaţia nu se opreşte aici, Xiaomi afirmând că va fi prima care adoptă şi viitorul senzor de 108 megapixeli de la Samsung.

Senzor de 108 megapixeli de la Samsung

Acesta va genera capturi cu o rezoluţie uriaşă, de 12.032 x 9024 pixeli. Surse apropiate de companie afirmă că de fapt acel senzor va ajunge pe telefonul Xiaomi Mi Mix 4, care a mai scăpat recent. Având în vedere parteneriatele din ultima vreme, aşteptăm şi telefoane Motorola cu senzori de acest tip şi evident şi telefoane Galaxy A cu aceste camere.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×