The Dark Knight Rises (Android) Review - un joc excelent de acțiune, dar solicitant pentru terminalele mobile (Video)

Autor:  | Publicat în:  Mobile Games 2.273 ori
<b>The Dark Knight Rises (Android) Review - un joc excelent de acțiune, dar solicitant pentru terminalele mobile (Video)</b>De vreme ce am mai avut tableta Google Nexus 7 în teste câteva zile, prin Quickmobile.ro am instalat unul dintre cele mai celebre jocuri din Google Play Store și l-am testat. E vorba despre The Dark Knight Rises, produs de Gameloft și care spune...

De vreme ce am mai avut tableta Google Nexus 7 în teste câteva zile, prin Quickmobile.ro am instalat unul dintre cele mai celebre jocuri din Google Play Store și l-am testat. E vorba despre The Dark Knight Rises, produs de Gameloft și care spune aceeași poveste ca și filmul omonim, povestea lui Batman și Bane. Titlul costă 25 de lei și ocupa 1.8 GB pe terminalele voastre.

în The Dark Knight Rises se păstrează aceeași poveste ca și în film, astfel că Batman va ajunge și în acea groapă, după ce e învins de Bane și va trebui să se ridice din nou la lumină. Există și urmăriri cu motocicleta lui Batman, va trebui să o salvați și pe Miranda și să colaborați cu Catwoman. Titlul este unul de acțiune, care îmi amintește destul de mult de Arkham City, mai ales că există și momente în care puteți juca în free roaming și să alegeți voi ce misiuni să completați.

The Dark Knight Rises (Android)

Controlul este simplu: stick virtual în stânga ecranului pentru a mișca personajul, swipe în centrul ecranului pentru a roti camera și câteva butoane în partea dreaptă pentru control acțiunii. Aici e vorba de butonul pentru pumni și luptă corp la corp, butonul pentru sărituri și plonjarea în gol de pe zgârie nori, cel pentru grapple gun și un buton contextual pentru pararea loviturilor inamicilor, care apare în anumite momente. Când veți ajunge în dreptul unui panou de control sau al unui ostatic cu care trebuie să interacționați va apărea un simbol în dreptul său și trebuie să apăsați pe ecran.

The Dark Knight Rises (Android)

Batman are și câteva gadgeturi la dispoziție, precum faimosul Batarang, bombe cu fum, grenade flashbang și multe altele, pe care le cumpărați sau deblocați de-a lungul misiunilor. Veți avea și puncte de experiențe și upgrade-uri în nivel, iar grafică acestui joc e fantastică și mai ales atmosfera din Gotham, ajutată de muzica lui Hans Zimmer. Singura mea problemă e camera jocului, mai ales în lupte. The Dark Knight Rises primește de la noi o notă de 9 din 10 și îl puteți descărca de aici.

▶▶▶ Bluboo S8 Black la 975 lei ◀◀◀
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×