Topul nostru lunar vine cu o mică întârziere din motive subiective. Știți cum se spune: mai bine mai târziu decât niciodată. Am luat în calcul doar telefoanele mobile disponibile în țara noastră la sfârșitul lui octombrie. Prefer să se încheie luna pentru a vedea care sunt cu adevărat vedetele locale. Am schimbat liderul în TOP 10 după câteva luni în care Samsung Galaxy S II a condus detașat.
Presupun că vor fi discuții ce pot ajunge a fi interminabile, dar vă aștept topul personal în comentariile de mai jos.
I. iPhone 4S
Este un succes de vânzări și se poziționează pe locul fruntaș fără apel. Marea dezamăgire este legată de designul identic cu al lui iPhone 4, ecranul ce a rămas la aceeași rezoluție, dar nu este de ici de colo nici la sfârșit de 2011. Probleme cu bateria se pare că-și vor găsi rezolvare, deși un dual-core își cere tributul chiar și pe un smartphone Apple. De pe 11 noiembrie se pare că-l veți găsi la Orange, Cosmote și Vodafone, dar nu mă aștept la abonamente extrem de avantajoase pentru user.
II. Samsung Galaxy S II
Rămâne un smartphone de top pe 2011. Aștept să fie portat Android 4.0 și spre spre binele lor și al satisfacției clienților să nu fie o așteptare îndelungată ca la trecerea de la 2.2 FroYo la 2.3 Gingerbread pe Galaxy S.
III. HTC Sensation XE
Un nou venit în top ce aduce un pachet hardware ce poate fi considerat un ușor upgrade la HTC Sensation plus tehnologie la Beats Audio achiziționată de compania taiwaneză pentru 300 de milioane dolari.
IV. HTC Sensation
L-am testat o perioadă îndelungată și mi-a plăcut. V-am scris despre el și nu ar mai fi multe de adăugat.
V. Samsung Galaxy R
Este un fel de SGS II bazat pe Tegra 2 cu ecran SC-LCD de 4.2 inch. Nu văd de ce au ales să nu-l promoveze intensiv.
VI. Nokia N9
M-am jucat cu el. Se mișcă bine în browsing, interfața este revoluționară și intuitivă, design desăvârșit. Lipsesc aplicațiile. Gândiți-vă cum ar fi fost un N9 cu Android.
VII. HTC Evo 3D
Zilele acestea a sosit pentru recenzie și la mine. Este mare, foarte mare, gros. Interfața Sense 3.0 se mișcă fluent și se vede că au pus multă putere în el.
VIII. LG Optimus 2X
Au fost multe vorbe în ultimele zile. Inițial, LG a declarat că va ajunge doar la 2.3 Gingerbread și nu va aduce Ice Cream Sandwich pe LG Optimus 2X. Feedbackul primit a convins compania sud-coreeană să promită acum trecerea și la Android 4.0.
IX. LG Optimus 3D
Cel mai bun smartphone dacă luăm în calcul doar valențele 3D.
X. HTC Titan
Un uriaș cu cei 4.7 inch ai săi. Sunt curios cum se simte în mână și unde să-l integrez - maxi-smartphone sau mini-tabletă. Rezoluție de 480x800 pixeli nu are cum să uimească.
Prevăd intrarea pe luna noiembrie în top a două telefoane noi de la Samsung: Galaxy Note și Galaxy Nexus. Ultimul s-ar putea să atenteze la prima poziție. Vom vedea. :)
Telefoane mobile Date tehnice | 1. iPhone 4S | 2. Samsung Galaxy S II | 3. HTC Sensation XE | 4. HTC Sensation | 5. Samsung Galaxy R |
Ecran | 3.5 inch LED-backlit IPS cu rezoluție 640x960 pixeli și 16 milioane culori | 4.3 inch SuperAMOLED cu rezoluție 480x800 pixeli și 16 milioane culori | 4.3 inch S-LCD cu rezoluție 540x960 pixeli și 16 milioane culori | Idem | 4.3 inch 3D LCD cu rezoluție 540x960 pixeli și 16 milioane culori |
Procesor | Apple A5 dual-core la 800 MHz | Dual-core la 1.2 GHz | Qualcomm, dual-core la 1.5 GHz | Dual-core la 1.2 GHz | Qualcomm dual-core la 1.2 GHz |
Memoria RAM | 512 MB RAM | 1 GB RAM | 1 GB | 768 MB RAM | 1 GB |
Memorie ROM și spațiu de stocare | 16/ 32/ 64 GB | 16/32 GB și microSD de până la 32 GB | 4 GB ROM și microSD de până la 32 GB | 1 GB ROM și microSD de până la 32 GB | 1 GB ROM și microSD de până la 32 GB |
Accelerator grafic | PowerVR SGX543MP2 GPU | Mali-400 MP GPU | Adreno 220 GPU | Adreno 200 GPU | Adreno 220 GPU |
Sistem de operare | iOS 5 | Android 2.3 Gingerbread | Android 2.3 Gingerbread | Android 2.3 Gingerbread | Android 2.3 Gingerbread |
Conectivitate | 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, Wi-Fi, jack de 3.5 mm, bluetooth 4.0, GPS, Wi-Fi hotspot și DLNA | 3G cu viteze de download de până la 21 Mbps, Wi-Fi, microUSB, bluetooth 3.0, GPS, Wi-Fi hotspot și DLNA | Wi-Fi b/g/n, 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, microUSB, jack de 3.5 mm, bluetooth 3.0, GPS, Wi-Fi hotspot și DLNA | Idem | Wi-Fi b/g/n, 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, microUSB, jack de 3.5 mm, bluetooth 3.0, GPS, Wi-Fi hotspot, DLNA |
Cameră foto și video | 8 Megapixeli și filmează la 1080p, autofocus, cameră secundară de 0.3 Megapixeli | 8 Megapixeli și filmează la 1080p și cameră secundară de 2 Megapixeli | 8 Megapixeli cu autofocus și dual led flash, filmează full HD - 1080p la 30 fps, cameră secundară de 0.3 Megapixeli | Idem | 2 camere de 5 Megapixeli cu autofocus și dual-led flash care filmează HD în 3D și cameră secundară de 1.3 Megapixeli |
Baterie, greutate, grosime | 1.432 mAh, 140 gr. 9.3 mm | 1.650 mAh, 116 gr. 8.5 mm | 1.730 mAh, 151 gr., 11.3 mm | 1.500 mAh, 148 gr. 11.3 mm | 1.730 mAh, 170 gr., 12.1 mm |
Preț | 2.999 lei | 1.999 lei | 2.549 lei | 2.239 lei | 1.641 lei |
Telefoane mobile Date tehnice | 6. Nokia N9 | 7. HTC Evo 3D | 8. LG Optimus 2X | 9. LG Optimus 3D | 10. HTC Titan |
Ecran | 3.9 inch AMOLED cu rezoluție 480x854 pixeli și 16 milioane culori | 4.3 inch 3D LCD cu rezoluție 540x960 pixeli și 16 milioane culori | 4 inch IPS LCD cu rezoluție 480x800 pixeli și 16 milioane culori | 4.3 inch 3D LCD cu rezoluție 480x800 pixeli și 16 milioane culori | 4.7 inch S-LCD cu rezoluție 480x800 pixeli și 16 milioane culori |
Procesor | Single core la 1 GHz | Dual-core la 1.2 GHz | Tegra 2, dual-core la 1 GHz | Dual-core la 1 GHz | Single core la 1.5 GHz |
Memoria RAM | 1 GB RAM | 1 GB RAM | 512 MB | 512 MB | 512 MB RAM |
Memorie ROM și spațiu de stocare | 16 / 64 GB | 1 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB | 8 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB | 8 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB | 16 GB spațiu de stocare |
Accelerator grafic | PowerVR SGX530 GPU | Adreno 220 GPU | ULP GeForce GPU | PowerVR SGX540 GPU | Adreno 205 GPU |
Sistem de operare | MeeGo 1.2 | Android 2.3 Gingerbread | Android 2.2 FroYo | Android 2.2 FroYo | Windows Phone 7.5 |
Conectivitate | 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, microUSB, jack de 3.5 mm, bluetooth, GPS, Wi-Fi hotspot | Idem | Wi-Fi b, g și n, 3G cu viteze de până la 10.2 Mbps, microUSB, jack de 3.5 mm, bluetooth 2.1, GPS, Wi-Fi hotspot | Idem | 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, Wi-Fi, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, bluetooth 2.1 |
Camera foto și video | 8 Megapixeli și filmează HD, cameră secundară de 1.3 Megapixeli | 2 camere de 5 Megapixeli și filmează la 1080p, cameră secundară de 1.3 Megapixeli | 8 Megapixeli cu autofocus și led flash, filmează full HD - 1080p la 24 fps, cameră secundară de 1.3 Megapixeli | 2 camere de 5 Megapixeli, cameră video secundară | 8 Megapixeli și filmează HD, cameră secundară de 1.3 Megapixeli |
Baterie, greutate, grosime | 1.450 mAh, 135 gr. 12.1 mm | 1.730 mAh, 170 gr. 12.1 mm | 1.500 mAh, 139 gr., 10.9 mm | 1.500 mAh, 168 gr. 11.9 mm | 1.600 mAh 160 gr. 9.9 mm |
Preț | 2.799 lei | 2.399 lei | 1.521 lei | 1.899 lei | 2.549 lei |