Cei care așteaptă cu nerăbdare nouă generație de terminale BlackBerry au avut parte deja de vești bune cu două săptămâni în urmă, atunci când am aflat că viitoarele telefoane vor beneficia de procesoare quad core și ecrane HD. Astăzi vedem unul dintre viitoarele modele, un device din Seria L, cu BB 10 OS la bord, în acțiune în clipul de mai jos.
Ce vedem aici este o baterie și interfața touch a noului OS. Acest terminal vine cu o baterie LS1 de 1800 mAh, iar în interfața surprindem o serie de aplicații standard, inclusiv muzică, video, hărți, App World, mesagerie, BBM, calendar și browser. Observați că există și porțiuni blurate în clip, semn că mai sunt secrete aici ce nu trebuie dezvăluite. în clip vedem și câteva aplicații de care nu am mai auzit până acum, precum StoryMaker sau FocalPoint, aceasta din urmă dedicată editării video.
Tot pe acest handset se află și DocsToGo, o soluție de editare a documentelor și o aplicație Facebook pentru BB 10 OS. Mă aștept ca în următoarele luni să mai vedem scăpări de acest gen, poate și în cazul terminalelor din Seria N, nu doar L. Din câte văd în acest clip, terminalul pare unul destul de compact și nu arată a model cu ecran de 4.7 inch, ci mai degrabă unul de 4.3 inch.