Un posibil telefon Nokia 3 (2018) îşi dezvăluie spatele în imagini noi

Autor:  | Publicat în:  Nokia 621 ori
<b>Un posibil telefon Nokia 3 (2018) îşi dezvăluie spatele în imagini noi</b>Finlandezii de la HMD Global continuă să pregătească noi și noi terminale mobile, astfel că după revenirea lui Nokia X6 într-o variantă modernă, așteptăm sosirea lui Nokia 2.1, 3.1 și 5.1. Modelul de mijloc din lista de față tocmai ce și-a făcut

De abia a debutat Nokia X6 (2018) şi deja au început scăpările şi pentru alte telefoane HMD Global. Printre ele se numără şi Nokia 3 (2018), pe care îl aşteptăm la pachet cu Nokia 5 şi 2 (2018) în Rusia la final de lună, în cadrul unui eveniment oficial. Hai să vedem cum arată acest spate de Nokia 3 (2018) proaspăt scăpat.

Vedem imprimeul care promite din start participarea la proiectul Android One şi un format destul de angular. Avem un decupaj pentru scannerul de amprente în spate şi destul loc pentru o cameră duală, dar nu e cazul totuşi. E probabil vorba despre o cameră singulară şi bliţ, cu acel design alungit care e deja cunoscut şi apreciat pe câteva modele până acum.

Panoul spate pare fabricat din plastic, ceea ce indică foarte clar apartenenţa la zona entry level sau low end. Pe de altă parte Nokia 5 (2018) ar trebui să aibă un corp metalic, judecând după zvonuri. Nokia 2, 3 şi 5 (2018) vor adopta probabil un format similar intre ele, iar modelele Nokia X5 şi X7 sunt aşteptate să împrumute din abordarea lui Nokia X6 (2018), adica multă sticlă și eventual breton.

Nokia 3 debuta în iunie 2017, cu un ecran de 5 inch, cameră de 8 MP şi 2 GB RAM, plus procesor MediaTek. Succesorul său ar trebui să aibă un ecran similar, poate o cameră de 13 MP şi eventual un procesor Snapdragon în loc de MediaTek.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×