Următorul chipset Exynos ar putea avea un co-procesor pentru AI exact ca Apple A11 Bionic și Kirin 970

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.011 ori
<b>Următorul chipset Exynos ar putea avea un co-procesor pentru AI exact ca Apple A11 Bionic și Kirin 970</b>Flagship-ul Samsung Galaxy S9 de anul viitor s-ar putea remarca și printr-un co-procesor pentru AI oferit alături, detaliu despre care aflăm chiar astăzi. Se va urma modelul Apple A11 Bionic și HiSilicon Kirin 970, acestea fiind soluțiile

Potrivit unui raport emis astăzi de către The Investor s-ar părea că sud-coreenii de la Samsung vor aduce anul viitor un chipset Exynos cu co-procesor pentru AI alături. Se urmează astfel exemplul celor de la Apple și Huawei care au venit pe finalul acestui an cu asemenea soluții sub forma lui A11 Bionic de pe iPhone 8, respectiv a lui Kirin 970 care se poate regăsi la bordul phablet-ului Mate 10.

Indiciul ce scoate la iveală faptul că și Samsung va aduce un asemenea chipset pe piață vine odată cu investiția serioasă în compania chineză DeePhi Tech care după cum probabil ați bănuit, activează în zona AI. Firma este specializată în elaborarea de algoritmi AI de învățare profundă meniți să funcționeze alături de chip-urile de rețea neurală.

Un asemenea co-procesor va sosi cu Exynos 9810, soluție așteptată pe noul flagship Samsung Galaxy S9 în 2018. Pe final aflăm că această firmă asiatică mai are și alți clienți importanți precum Amazon și chiar MediaTek. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×