Apple ar putea oferi o versiune de 256 GB pentru phablet-ul iPhone 7 Plus

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.077 ori
<b>Apple ar putea oferi o versiune de 256 GB pentru phablet-ul iPhone 7 Plus</b>De câțiva ani există zvonuri cu privire la posibilitatea ca phablet-urile iPhone să vină la pachet cu o capacitate de stocare superioară, în acest caz 256 GB. Astăzi informația reparare pe măsură ce ne apropiem de lansarea lui iPhone 7 Plus, telefon cu

De-a lungul ultimilor doi ani au tot existat zvonuri cum că Apple urma să aducă pe piață un smartphone cu 256 GB spațiu de stocare flash, telefon care desigur nu a văzut lumina zilei până acum. Totuși, anul 2016 s-ar putea dovedi perioada în care Apple urmează a oferi un asemenea produs, și asta sub forma lui iPhone 7 Plus.

Ca un soi de dovadă avem o serie de fotografii ce au fost găsite pe platforma chineză Weibo, și mai apoi postate de către cei de la @OnLeaks. În aceste imagini vedem atât senzorul foto dual ce va sosi pe iPhone 7 Plus, dar și o serie de chip-uri de memorie SanDisk NAND cu 16, 64, respectiv 256 GB de stocare

O asemenea capacitate de stocare ar fi cu siguranță binevenită, mai ales pentru acei utilizatori ce apreciază capabilitățile telefonului de a filma la rezoluție 4K Ultra HD. Pentru că tot a venit vorba despre acest capitol, se pare că Apple ne va oferi un sistem de stabilizare optică atât pe modelul de 4.7 inch, dar și pe varianta phablet. Camera duală va rămâne totuși o dotare destinată numai variantei Plus. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×