Ultima lună a anului ne va aduce printre altele și lansarea smartphone-ului Vivo NEX 2, terminal al cărui debut oficial este programat pentru data de 11 decembrie - aceeași zi aleasă și de către OnePlus pentru prezentarea lui OnePlus 6T McLaren Edition. Revenind la modelul Vivo, astăzi avem parte de o scăpare serioasă direct din China ce constă într-o serie de fotografii reale cu noul dispozitiv.
Îl vedem comparat prin intermediul acestor imagini cu nimeni altul decât Vivo NEX, telefon lansat în vară care renunța la necesitatea unui decupaj în ecran prin adoptarea unui mecanism de tip periscop pentru camera selfie. Noua generație ce sosește peste doar câteva zile renunță la periscop și la întreg conceptul de cameră frontală.
Avem în schimb un ecran secundar în zona din spate, fix precum ZTE Nubia X, ecran ce va avea rol de oglindă pentru a realiza captură selfie. Din aceste imagini pe care le putem vedea astăzi descoperim faptul că vor exista două variante de culoare: negru cu gradient violet, respectiv negru cu gradient albastru.
În spate se remarcă ecranul secundar iar deasupra sa și camera foto triplă care va aduce noutăți interesante în materie de captură foto potrivit ultimelor speculații. Vivo NEX 2 va avea funcția "Time of Flight" ce ne va permite schimbarea anumitor obiecte sau haine din fotografiile capturate prin intermediul AI-ului.
Va exista de asemenea și un led de notificări numit "Lunar Ring", un cerc de LED-uri care va pulsa ori de câte ori avem un mesaj, apel sau update de pe rețelele de socializare. NEX 2 este așteptat la pachet cu dotări de top și poate chiar cu proaspătul CPU Snapdragon 855.
Mai sus puteți vedea și un colaj cu numeroasele reclame Vivo NEX 2 difuzate pe posturile chineze de televiziune.
















