Xiaomi Mi 6 primeşte testul clasic JerryRigEverything, de zgâriere, îndoire, ardere; Stă mult mai bine decât Mi 5 la rezistenţă (Video)

533 ori11-05-2017
 Xiaomi Mi 6 primeşte testul clasic JerryRigEverything, de zgâriere, îndoire, ardere; Stă mult mai bine decât Mi 5 la rezistenţă (Video)

Xiaomi Mi 5 a fost un telefon apreciat de noi la testele de anul trecut, dar JerryRigEverything l-a pus pe "lista ruşinii". Şi asta pentru că se îndoia foarte, foarte uşor. Acum e rândul lui Xiaomi Mi 6 să fie testat într-un mod similar, prin zgâriere, îndoire şi ardere cu bricheta.

Xiaomi mi 6

Primul test este evident cel al rezistenţei la zgârieturi. Cum nu e cazul unei sticle de safir aici, noul flagship Xiaomi se zgârie la nivelul 6 din 9, tipic pentru un smartphone modern. Asta înseamnă că monedele şi cheile nu vor zgâria panoul frontal al terminalului. Şi butonul Home scapă de zgârieturi, chiar şi cu cutterul, deci nu va afecta scannerul de amprente.

Xiaomi mi 6

Acelaşi cutter poate totuşi să zgârie zona inferioară sau laterală, dar doar după insistențe. YouTuberul regretă şi lipsa jackului audio. Când vine momentul testului cu bricheta, pixelii mor după aproximativ 10 secunde, faţă de cele 4 secunde ale lui Mi 5. Totuşi testul final este cel de îndoire, trecut cu brio de handset. YouTuberul îndoaie cu toate puterea smartphone-ul, care nu plezneşte, nu se îndoaie excesiv şi nu are daună fatală. Şi asta nici îndoit din spate şi nici din faţă.

Un upgrade clar faţă de predecesor şi un telefon superdotat la jumătate din preţul lui Galaxy S8.


Taguri: Xiaomi Xiaomi Mi 6 JerryRigEverything Test rezistenta Test zgariere Test indoire

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.