Probabil v-aţi mirat săptămâna trecută, atunci când Xiaomi a lansat telefoanele Redmi 5 şi Redmi 5 Plus, dar nu a apărut nici urmă de Redmi Note 5, deşi el fusese subiect de zvonuri. Azi aflăm că Redmi Note 5 a fost reprogramat pentru debut în ianuarie 2018 şi avem şi detalii despre dotările sale.
Se pune mare accent pe lansarea acestui telefon în India, acolo unde predecesorul Redmi Note 4 a fost şi este un best seller. Despre Redmi Note 5 aflăm că va avea un ecran de 5.99 inch FullView, cu margini înguste şi aspect 18:9. Ar trebui să vină cu procesor Qualcomm Snapdragon 630, cu 32 sau 64 GB stocare şi 4 GB RAM. Va fi un device dual SIM, cu un slot SIM hibrid.
În ce priveşte camera informaţiile sunt contradictorii. Pe de o parte avem teoria unei camere singulare de 12 MP în spate şi pe de alta aflăm că vom vedea un setup dual camera, cu senzori de 16 şi 5 MP, iar pentru selfie primim o cameră de 5 MP. În ce priveşte software-ul, terminalul rulează Android 7.1.2, cu MIUI peste evident. Vom vedea şi o baterie de 4000 mAh şi un scanner de amprente, iar corpul ar trebui să fie din metal.
Mă aştept la un preţ de 250 de dolari, poate 300. Acum revenim cu câteva săptămâni în urmă, când aflam că handset-ul ar costa 155 de euro, atunci când era menţionată o cameră frontală de 13 MP şi o cameră duală în spate. Vedeţi şi voi că informaţiile se cam bat cap în cap, deci aşteptăm o sursă mai sigură.