Și azi continuă scăpările pentru Xiaomi Mi 8, terminal despre care am aflat chiar ieri faptul că se va lansa oficial pe data de 31 mai în cadrul unui eveniment grandios în China. Tot atunci este așteptat și debutul brățării fitness Mi Band 3, dar și a lui MIUI 10 după cum suntem informați astăzi. Ce contează totuși mai mult este clipul video hands-on de mai jos care ne prezintă noul flagship asiatic în detaliu.
Materialul video are doar 9 secundar, dar cu toate acestea reușim să observăm principalele elemente de design, de la camera duală din spate ce amintește de iPhone X și până la decupajul generos din partea frontală ce va găzdui un sistem de autentificare facială 3D similară lui Face ID.
Ca dimensiuni telefonul pare foarte apropiat de iPhone X și un detaliu interesant este că avem în față varianta cu spate transparent, idee pe care chiar cei de la HTC au readus-o astăzi în piață prin lansarea lui HTC U12+. Totuși în cazul lui Xiaomi Mi 8 nivelul de opacitate este dus la un nou nivel, fiind permisă chiar și observarea procesorului Qualcomm de la interior.
Vom primi și 6 sau 8 GB RAM în funcție de varianta aleasă, baterie cu suport pentru încărcare wireless și încărcare rapidă și un ecran de 6 inch cu rezoluție FHD+. Aparent, modelul cu 6 GB RAM va avea un preț de doar 440 dolari în China.



