Xiaomi Mi A3 ar putea veni cu procesor Snapdragon 730; Un nou teaser de la vicepreşedintele Xiaomi face aluzie la un telefon de gen

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 929 ori
<b>Xiaomi Mi A3 ar putea veni cu procesor Snapdragon 730; Un nou teaser de la vicepreşedintele Xiaomi face aluzie la un telefon de gen</b>Xiaomi Mi A3 este unul dintre cele mai aşteptate telefoane midrange ale acestui an şi ceva zvonuri despre el apăruseră luna trecută. Spectrul său apare azi din nou, pe fondul unor teasere venite de la vicepreşedintele Xiaomi.

Xiaomi Mi A3 este unul dintre cele mai aşteptate telefoane midrange ale acestui an şi ceva zvonuri despre el apăruseră luna trecută. Spectrul său apare azi din nou, pe fondul unor teasere venite de la vicepreşedintele Xiaomi.

După o întâlnire dintre oficiali Qualcomm şi Xiaomi, Manu Kumar Jain a postat un tweet cu privire la un viitor telefon Xiaomi, cu procesor Snapdragon 730 sau 730G la bord. Întâlnirea a avut loc în India, iar viitorul terminal va fi lansat în acel teritoriu în curând. Ce e drept tweet-ul nu a menţionat şi despre ce procesor e vorba, afirmând doar că e un model 7xx şi că a fost lansat recent.

Manu Kumar Jain Tweet

Ar putea fi vorba doar de 730 sau 730G, ambele realizate pe baza procesului de 8 nm. Favorit la includerea acestui CPU este Xiaomi Mi A3, pe care zvonurile îl asociază cu o cameră triplă, procesorul Snapdragon 730 şi o baterie de 4.000 mAh. Camera triplă va include un senzor de 48 de megapixeli principal, plus încă o cameră de 8 MP telephoto şi una ultra wide de 13 MP.

Luna trecută am aflat şi că terminalul ar putea integra cititorul de amprente în ecran şi că va face trecerea la un ecran OLED. Aşteptam preţuri foarte atractive, că la predecesori şi eventual o versiune Lite.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×