Xiaomi Mi Mix 3 va avea o cameră selfie duală de 24 megapixeli; Vedem cel mai clar teaser de până acum

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 1.585 ori
<b>Xiaomi Mi Mix 3 va avea o cameră selfie duală de 24 megapixeli; Vedem cel mai clar teaser de până acum</b>Dacă până acum teaserele asociate lui Xiaomi Mi Mix 3 nu erau tocmai detaliate precum ne-am fi așteptat de la asemenea materiale oficiale, iată că astăzi vine un teaser pe cât se poate de convigător și detaliat - unul care ne aduce vești

Săptămâna viitoare cei de la Xiaomi au programat un eveniment de presă major, unul în cadrul căruia va debuta oficial nimeni altul decât Mi Mix 3 - flagship-ul companiei de final de an care va adopta un mecanism slider pentru camera foto. În așteptarea lansării oficiale am văzut deja primele mostre foto realizate de către acest telefon, iar acum descoperim și unul dintre cele mai detaliate teasere de până acum!

Xiaomi Mi Mix 3

Vedem telefon în întregime, inclusiv cu zona superioară de tip slider deschisă - acolo unde se ascunde camera selfie duală de 24 megapixeli ce promite o captură cu bokeh deosebită. Probabil vom avea și lentile wide pentru fotografii selfie cu toată gașca de prieteni și continuând cu elementele vizibile, remarcăm muchiile foarte înguste din jurul ecranului.

Pentru că senzorul selfie își modifică poziția iată că și marginea de jos este redusă aproape la maxim, fapt ce nu poate decât să ne bucure privirea. Poate de această dată se face trecerea și la un ecran AMOLED cu rezoluție superioară, asta ținând cont că până acum am văzut doar panouri IPS LCD pe modelele din seria Mix.

Ne așteptăm și la difuzoare stereo, la o baterie de peste 3000 mAh și la 10 GB RAM. De asemenea, Mi Mix 3 va oferi și compatibilitate 5G potrivit unor teasere recente.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×