Xiaomi Mi MIX 4 ar putea fi un telefon dublu pliabil cu o cameră de 60 de megapixeli; Iată ce ştim despre el

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 692 ori
<b>Xiaomi Mi MIX 4 ar putea fi un telefon dublu pliabil cu o cameră de 60 de megapixeli; Iată ce ştim despre el</b>Xiaomi ne tot prezintă teasere cu privire la un telefon pliabil încă din luna ianuarie, dar nu a lansat nimic de genul încă. Mai nou aflăm detalii despre un aşa numit Xiaomi Mi MIX 4, care ar putea sfârşi ca un terminal dublu pliabil

Xiaomi ne tot prezintă teasere cu privire la un telefon pliabil încă din luna ianuarie, dar nu a lansat nimic de genul încă. Mai nou aflăm detalii despre un aşa numit Xiaomi Mi MIX 4, care ar putea sfârşi ca un terminal dublu pliabil cu procesor Snapdragon 855.

Se zvoneşte că firma chineză îşi va prezenta smartphone-ul în trimestrul 2 al acestui an. Handsetul ar fi apărut deja în pagina serviciului de inchirieri de telefoane Alipay, alături de Huawei P30, Huawei Mate X şi Oppo Reno. Pe lângă designul dublu pliabil (două ecrane laterale care se pliază în spatele unui ecran central), am urma să vedem şi o cameră de 60 de megapixeli la bord.

Xiaomi Mi MIX 4

Pagina respectivă indică un debut în a doua jumătate a lui 2019, mai degrabă decât trimestrul 2. Ne aşteptăm să vedem 10 GB RAM la bord, Android 9.0 Pie cu MIUI 10 şi un ecran de 6.5 inch în mod pliat şi 10 inch în mod deschis. Xiaomi ţinteşte spre un preţ pe jumătate faţă de al rivalilor, iar acolo unde Samsung Galaxy Fold este 2000 de dolari, nou venitul Xiaomi ar putea costa doar 1000 de dolari.

O sursă din China a menţionat suma de 999 de dolari, deci viitorul pliabilelor sună bine.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×