ZTE va aduce un device pliabil la MWC 2019; S-ar putea înfășura la încheietura mâinii precum un smartwatch

462 ori12-02-2019
ZTE va aduce un device pliabil la MWC 2019; S-ar putea înfășura la încheietura mâinii precum un smartwatch

Această ediție a târgului de tehnologie MWC din Barcelona va fi caracterizată și de către lansarea primelor smartphone-uri pliabile, dispozitive pe care le vom vedea lansate ulterior comercial. Astăzi descoperim că pe lângă Samsung și Huawei, va mai exista o companie care va prezenta un asemenea dispozitiv flexibil la fața locului și anume ZTE prin intermediul brandului său numit Nubia.

ZTE

Firma chineză a confirmat prezența unui asemenea dispozitiv la fața locului și știm deja la ce ne putem aștepta, asta pentru că în septembrie ZTE dezvăluia sub formă de concept un terminal flexibil în cadrul IFA 2018. Era vorba despre un smartphone îngust ce se putea înfășura la încheietura mâinii precum un smartwatch și care este clar diferit față de ce ne propun celelalte companii.

Nu știm dacă produsul ce vine la MWC va debuta comercial sau nu, dar sperăm să avem posibilitatea de a-l prezenta în cadrul unui clip hands-on, ceva ce nu a fost permis în toamnă la IFA. Dotările nu se cunosc de asemenea și tot ce ne rămâne de făcut este să așteptăm ceva teasere în perioada următoare. 

 

Via: gsmarena.com
Taguri: ZTE Nubia Smartphone pliabil Device flexibil MWC 2019 Teaser Confirmare debut

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.