LG anunţă propriile telefoane pliabile, la care lucrează deja

Autor:  | Publicat în:  LG 1.217 ori
<b>LG anunţă propriile telefoane pliabile, la care lucrează deja</b>Pe final de săptămână sud-coreenii de la LG Electronics a confirmat faptul că lucrează la propriile telefoane pliabile, produse care vor putea debuta cel mai probabil anul viitor alături de modele din partea rivalilor Samsung, Microsoft, dar și Huawei

După o perioadă de speculaţii şi scăpări, LG a anunţat că lucrează la propriile telefoane pliabile. Acestea se vor duela cu modelele Samsung, Microsoft şi Huawei care au scăpat în ultimul an. Avem detalii mai jos.

Huawei şi Microsoft şi-au amânat teoretic telefoanele pliabile până în 2019, dar Samsung ne-ar putea surprinde cu un prototip în acest an. LG intra la rândul său pe această piaţă, deşi la drept vorbind operau pe ea de ceva vreme. Experimentaseră cu telefoanele flexibile LG G Flex şi LG G Flex 2 într-o perioadă când nici o altă companie nu se gândea la aşa ceva.

Din păcate acele telefoane nu au fost prea reuşite, având baterie şi ecran slab, dar flexibilitatea era acolo. Hwang Jeong-hwan, CEO LG Mobile a făcut anunţul legat de noua direcţie a companiei în cadrul conferinţei de presă la care a debutat LG V40 ThinQ, noul flagship de toamnă al coreenilor. Oficialul a subliniat şi că LG nu se grăbeşte să fie prima companie care lansează un smartphone de genul în viitorul apropiat.

Ştiam totuşi că LG are deja un brevet la Autoritatea SUA pentru Brevete şi Trademark-uri cu privire la un telefon ce se poate plia. LG are deja ecrane flexibile de mulţi ani, deci restul componentelor reprezintă de fapt problema. Rămâne de văzut dacă vor aborda un pliabil vertical în stil telefon cu clapetă, cum am văzut scăpând de la Samsung, sau cel care se deschide ca o revistă, precum cel Microsoft.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×