Pe finalul lunii iunie am descoperit și primele randări asociate lui Nubia Z18S, un telefon deosebit care cel puțin din imagini părea a fi doar un concept realizat de vreun fan înrăit. Acum se dovedește că smartphone-ul este pe cât se poate de real, fiind prezentat de curând chiar într-un clip video hands-on în care își etalează atât uriașul ecran principal, cât și ecranul secundar din partea din spate.
Vedem aici o abordare interesantă și nemaiîntâlnită până acum sub această formă. Dacă până acum am văzut doar modele precum YotaPhone care aduceau ecran secundar E Ink, sau ca Meizu Pro 7 ce includea un micuț ecran în partea din spate (un soi de fereastră pentru notificări), iată că în cazul lui Nubia Z18S avem parte de un ecran pe cât se poate de serios în spate, unul color.
Dacă ar fi să speculez, display-ul secundar este unul de 5.5 inch în vreme ce în față s-ar putea ajunge la 6.4 inch ținând cont de trendurile actuale din China. În partea frontală avem parte de uriașul ecran înconjurat de muchii înguste, fără urmă de vreo cameră selfie. Nici nu există pentru că asemenea capturi vor fi realizate cu camera duală din spate.
Aparent, în momentul în care se folosește unul dintre display-uri, celălalt se stinge - o modalitate prin care autonomia nu are de suferit și prin care nu este nevoie de un ecran E Ink. Nu se cunosc detalii despre dotările hardware, singurul lucru dezvăluit anterior fiind acela că telefonul va oferi un scanner de amprente amplasat laterale ca pe noile Galaxy J4+ și J6+.
Cu siguranță acest ZTE Nubia Z18s este un telefon interesant și așteptăm acum date despre lansare sa oficială.