Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE Unboxing, Setup Number Share & eSIM Orange România (Video)

3.840 ori
<b>Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE Unboxing, Setup Number Share & eSIM Orange România (Video)</b>În ultima săptămână ne-am petrecut timpul pe afară testând reţeaua 5G a celor de la Orange pe Galaxy S10 5G. Am mai avut un dispozitiv interesant în teste alături de acest telefon, ceasul Samsung Galaxy Watch

În ultima săptămână ne-am petrecut timpul pe afară testând reţeaua 5G a celor de la Orange pe Galaxy S10 5G. Am mai avut un dispozitiv interesant în teste alături de acest telefon, ceasul Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE. Ambele sunt disponibile exclusiv la Orange România până în ianuarie 2020, iar noi am scos din cutie mai jos ceasul şi v-am prezentat şi un setup/tutorial pentru serviciul Number Share. Testam aceste produse în cadrul Orange Smartphone Tester.

Să începem cu nişte explicaţii. Orange e prima din România care a venit cu Number Share, anunţat în 2019. Serviciul îţi permite să asociezi numărul tău de telefon cu alte dispozitive. Imaginaţi-vă că aveţi un SIM Orange în telefon şi vreo 2 ceasuri şi 2 tablete fix pe acelaşi număr. Puteţi fi sunaţi pe un singur număr pe oricare din device-uri şi veţi primi SMS pe acelaşi număr pe toate terminalele. E un soi de "partajare de număr" dacă vreţi. Deci nu mai trebuie să cumperi 5 SIM-uri cu 5 numere diferite la 5 terminale şi aici contribuie şi tehnologia eSIM. E vorba despre un SIM integrat în dispozitiv şi nu o cartelă care se introduce în el.

Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE

Revenind la Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE, în cutia sa se afla încărcătorul cu pad magnetic şi cablu USB-A, ceasul, cureaua sa şi manualul. Ceasul costă 2144 lei la Orange România şi îl avem în varianta LTE de 44 mm, cu corp din oţel inoxidabil. Îmi place mai mult designul decât la primul Galaxy Watch Active, e mai masculin, mai elegant, mai pe gustul meu. Avem 2 butoane la bord, Home/Power şi Back, cu care navigăm prin Tizen OS 4.0. Navigarea e pe baza de swipe-uri laterale si sus/jos.

Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE

Ceasul se găseşte pe negru, auriu şi argintiu şi pe dimensiuni de 40 sau 44 mm. În spate se află un senzor de puls cu 8 foto diode. Watch Active 2 LTE cântăreşte 42 de grame şi stă comod pe încheietura mea. M-am luptat puţin să îi pun cureaua, până să trag acele mici "braţe" metalice, dar am reuşit. Are ecran de 1.4 inch Super AMOLED, foarte luminos şi cu un contrast excelent. Oferă o rezoluţie de 360 x 360 pixeli şi la interior găsim o baterie de 340 mAh, procesor Exynos 9910 dual core de 1.15 GHz, plus 1.5 GB RAM şi 4 GB stocare.

Galerie foto Unboxing Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE

Are şi Bluetooth 5.0, 4G LTE, WiFi b/g/n, NFC (pentru plăți cu ceasul), A-GPS, Glonass şi Beidou. Rezistă la apă până la 5ATM, are certificare IP68 şi MIL STD 810G, deci pe lângă designul elegant e bun şi de "scandal". Am rămas surprins că aplicaţia de Fitness de pe ceas recunoaşte până şi abdomenele, dar şi înot, pedalat pe bicicletă şi o sumedenie de activităţi sportive.

Revenim şi la Number Share, iar după setupul clasic al ceasului via Samsung Galaxy S10 5G şi aplicaţia Galaxy Wearable, cu acceptare termeni, pairing, update-uri software şi un tutorial despre navigare, am ajuns şi la setup Number Share. Aici trebuie să te loghezi în contul tău My Orange, bifezi câţiva termeni şi gata ai numărul de pe telefon asociat ceasului. Se face apoi confirmarea în sistem, primeşti un SMS şi toate bune şi frumoase.

Samsung Galaxy Watch Active 2 LTE Unboxing, Setup & Activare Number Share:

Acum îţi poţi lăsa acasă telefonul tău cu ecran uriaş când mergi la jogging şi nu încape în trening ditamai phabletul. Pe ceas vei putea prelua apeluri, SMS-uri şi să navighezi pe net via 4G. Şi da, pentru că am fost întrebat, poţi conecta o pereche de Galaxy Buds la ceas, pentru a uşura tot procesul de convorbiri. Number Share e un serviciu oferit gratuit de Orange pe primele 3 luni, apoi e 2 euro pe lună.

O să revenim cu detalii despre serviciu şi ceas, inclusiv cum se aud convorbirile de pe purtabil într-un material separat. Aş vrea să amintesc şi că Orange România oferă în exclusivitate următoarele tehnologii: Number Share, eSIM, HD Voice Plus în ţara noastră. Despre HD Voice Plus am scris aici. Găsiți ceasul în oferta Orange la prețul de 2.144 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×