Google Nexus 7 unboxing - scoatem din cutie cea mai atractivă tableta a momentului (Video)

Autor:  | Publicat în:  Asus 3.000 ori
<b>Google Nexus 7 unboxing - scoatem din cutie cea mai atractivă tableta a momentului (Video)</b>Atunci când Google și ASUS se asociază să producă o tabletă iese un produs fantastic, cum e cazul lui Nexus 7. Avem tableta în teste de la Quickmobile.ro, iar terminalul de 7 inch a făcut deja o impresie bună. Mai jos vedeți un video cu...

Atunci când Google și ASUS se asociază să producă o tabletă iese un produs fantastic, cum e cazul lui Nexus 7. Avem tableta în teste de la Quickmobile.ro, iar terminalul de 7 inch a făcut deja o impresie bună. Mai jos vedeți un video cu unboxingul acestui device, pe care îl găsiți la Quickmobile.ro la prețul de 1.249 lei în varianta de 8 GB, sau 1.599 pentru cea de 16 GB.

Nexus 7 a fost prezentată oficial la finalul lui iunie, în cadrul lui Google I/O 2012, unde a debutat împreună cu Android 4.1 Jelly Bean. Tableta vine cu un ecran de 7 inch și rezoluție de 1280 x 800, iar cutia din care am scos noul produs este una minimalista și foarte simplă. înăuntru găsim încărcătorul și cablul USB, plus un manual, iar Quickmobile.ro ne-a furnizat și un adaptor pentru încărcător. Tableta are un ecran IPS, camera frontală de 1.2 MP și aflați din start că îi lipsesc două dotări: camera principală în spate și slotul microSD.

Google Nexus 7 unboxing

Gadgetul cântărește 340 de grame, are o textură aderenta în partea din spate și un difuzor de mari dimensiuni. Beneficiem și de 1 GB RAM și de un procesor quad core Tegra 3 de 1.3 GHz, care la o tabletă de 1249 de lei sună tare bine. Tableta groasă de 10.45 mm rulează cel mai nou Android și pune la bătaie un GPU ULP GeForce și o baterie de 4325 mAh. V-am prezentat pe scurt ce aduce Android 4.1 Jelly Bean pe acest terminal, de la widgeturile auto redimensionabile la viteza oferită de Project Butter și notificările mai ample.

Asus Google Nexus 7 unboxing

Regret că ecranele Home rămân mereu în mod portrait, dar asta se poate schimba cu o aplicație specială. și vorbind de ceva special, azi o zi specială pentru canalul YouTube Mobilissimo.ro. Am depășit numărul de 1500 de abonați și am ajuns aproape de borna de 4.000.000 de vizualizări, pentru care vă mulțumim! Avem peste 700 de materiale video uploadate de-a lungul timpului și vă invităm să ne urmăriți în continuare. Vine și recenzia lui Nexus 7 în curând!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×