Samsung Galaxy Note II unboxing - iată ce se află În cutia noului phablet Samsung și iată și funcția Air View (Video)

Autor:  | Publicat în:  Samsung 4.765 ori
<b>Samsung Galaxy Note II unboxing - iată ce se află În cutia noului phablet Samsung și iată și funcția Air View (Video)</b>Samsung Galaxy Note II a avut parte pe 1 octombrie de un eveniment oficial de lansare în România, asta după ce a fost prezentat pentru prima oară la IFA 2012 la finalul lunii august. Avem de-a face aici cu un phablet de 5.5 inch, urmașul lui Galaxy...

Samsung Galaxy Note II a avut parte pe 1 octombrie de un eveniment oficial de lansare în România, asta după ce a fost prezentat pentru prima oară la IFA 2012 la finalul lunii august. Avem de-a face aici cu un phablet de 5.5 inch, urmașul lui Galaxy Note, care a vândut deja milioane de unități anul trecut. Note 2 ne-a fost oferit în teste de către QuickMobile.ro, care vinde produsul la prețul de 2.899 lei.

Phabletul este disponibil în nuanțele Marble White și Titanium Gray, iar pe prima o avem noi în teste. Terminalul măsoară 9.4 mm în grosime și cântărește 183 de grame, iar el stă bine în mâna utilizatorului, în ciuda masivității sale aparențe. Cutia sa albă și compactă, pe care am desfăcut-o cu un accesoriu inedit (vedeți în video) ascunde telefonul acoperit cu 2 protecții de plastic, manualul, încărcătorul, cablul USB, căștile, dopuri pentru căști și bateria Li-Ion de 3100 mAh. în partea din spate a phabletului se afla un stylus S Pen de nouă generație, în mare măsură identic cu cel de pe Galaxy Note 10.1. Stylusul este introdus intr-o fanta speciala discret integrata in device.

Samsung Galaxy Note II scos din cutie

Samsung Galaxy Note II încorporează un display de 5.5 inch, cu rezoluție de 1280 x 720 pixeli și protecție Gorilla Glass 2. în partea din spate a acestui device avem un capac din material plastic flexibil sub care se ascund bateria, slotul microSD și cel SIM. Noul Note oferă 2 GB RAM, Bluetooth 4.0, NFC și dispune de două dotări hardware preluate de la Galaxy S III: cameră de 8 megapixeli și procesorul quad core Exynos 4412. în partea frontala a terminalului se afla o cameră de 1.9 megapixeli, iar phabletul rulează Android 4.1.1 Jelly Bean, după cum v-am arătat și în unboxing.

Samsung Galaxy Note II unboxing

Procesorul Exynos are o frecvență de 1.6 GHz, iar peste Android JB este aplicată interfața TouchWiz, care aduce o serie de widgeturi specifice Samsung și alte elemente de design pe care le-am întâlnit și la Galaxy S III. V-am oferit și o prezentare a funcției Air View, care permite interacțiunea cu clipuri video și fotografii în mod preview pur și simplu prin "plutirea" stylusului deasupra ecranului și utilizarea unui pointer precum cel de mouse. Avem la dispoziție și Pop Up Play și controlul prin anumite gesturi, pe care vi le-am prezentat și pe Galaxy S III.

Mai multe veți afla în review-ul complet, la care lucrăm chiar acum și care va veni în următoarele zile. Vom testa camera lui Note II, îl vom trece prin benchmark-uri și vă vom prezenta multitaskingul său unic. Dacă vreți să testăm și alte aspecte avet mai jos zona de comentarii. Suntem deschiși la sugestii!

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×