Începând din această săptămână, utilizatorii români își pot comanda un Uber direct din cadrul aplicației Google Maps. Aplicația de navigare tocmai ce a primit o actualizare care permite acest feature și este destinată atât telefoanelor care rulează sistemul de operare Android, cât și modelelor iOS.
După cum se menționează în comunicatul de presă, utilizatorii din București, Cluj, Brașov și Timișoara vor vedea de fiecare dată când caută o destinație în Google Maps și opțiunea Uber. Ulterior, ei vor putea comanda o mașină, vedea traseul șoferului partener și totodată putea contacta prin telefon - toate acestea fără a fi nevoie să instaleze sau să deschidă aplicația Uber.
Cei care nu au un cont Uber și pot crea unul direct în Google Maps, primind automat o reducere de 15 lei la prima cursă Uber. Iată 7 lucruri pe care le puteți face direct în Google Maps fără a trece în aplicația Uber.
- Verifici și compari timpul de așteptare și costul pentru diferitele opțiuni Uber disponibile în orașul tău (uberX, UberSELECT și UberChildSeat în București sau uberX și UberSKI în Brașov)
- Vezi o estimare a prețului pe care îl vei plăti pentru cursa ta Uber
- Comanzi o mașină direct din Google Maps, fără a deschide aplicația Uber
- Vezi pe hartă cum șoferul tău partener vine spre tine
- Poți lua legătura cu șoferul
- Ai în permanență acces la detaliile cursei tale
- Poți plăti cu oricare dintre metodele de plată asociate contului tău Uber sau Google



