Apple iPad 9.7 (2018): OS, UI, aplicaţii cu Apple Pencil în prim plan, iOS-ul deja cunoscut

1.095 ori
<b>Apple iPad 9.7 (2018): OS, UI, aplicaţii cu Apple Pencil în prim plan, iOS-ul deja cunoscut</b>Atunci când am testat Apple iPad 9.7 (2018), el avea iOS 11.4.1 instalat şi la acea vreme încă mai recapitulăm ce adusese nou iOS 11 toamna trecută. Era vorba despre noul Control Center, cu tile-uri pentru diferitele setări şi opţiuni, dar şi noul..

Atunci când am testat Apple iPad 9.7 (2018), el avea iOS 11.4.1 instalat şi la acea vreme încă mai recapitulăm ce adusese nou iOS 11 toamna trecută. Era vorba despre noul Control Center, cu tile-uri pentru diferitele setări şi opţiuni, dar şi noul multitasking cu ferestre mici grupate pe tot ecranul. Este o interfaţă cu mult text îngroşat, cu "bule" la aplicaţia Calculator, cu App Store nou cu zona de gaming separată şi tot aşa.

Conceptul de lockscreen s-a desfiinţat şi avem practic doar un panou cu notificări pe care îl tragem cu un swipe în jos. Există şi aplicaţie Files cu rol de File Manager şi avem cititor de coduri QR automat în Cameră. Şiri e mai deşteaptă şi există acum un "iPad Dock" în zona inferioară a ecranului inspirat de zona de dock din Mac OS, unde ne ţinem aplicaţiile. Aici ţinem shortcut-urile cele mai utile şi declanşăm şi mecanismul de multitasking cu multiple ferestre suprapuse pe ecran.

Sunt noutăţi cât cuprinde în iOS 11 faţă de 10, de la modul în care editam capturile de ecran la aplicaţia Notes şi Apple Maps, dar şi AR Kit. Am ajuns între timp la iOS 12, care aduce mai puţine noutăţi parcă. Dar hai să vorbim puţin despre Apple Pencil. Prima impresie e că e clar mai gros decât toate stylus-urile încercate de mine în ultima vreme. Poate doar cel ce vine cu Galaxy Tab S4 sau cel încercat cu Lenovo Yoga Book să îi semene.

E extrem de mare dacă ai trăit doar cu Samsung S Pen în mână în ultimii ani. Cumva mi s-a părut alunecos şi toată treaba aceea cu multiple grade de presiune mi s-a părut sincer doar marketing. E drept că am putut desena linii mai groase sau mai subţiri în Notes şi alte aplicaţii, dar gradele nu sunt mai mari de vreo 3 variante să zicem. Funcţia mea preferată? Posibilitatea de a căuta cuvinte cheie în Notes în notiţele scrise de mâna cu stylus-ul.

Scrisul de mână e comod, e recunoscut drept text digital şi m-am jucat cu o sumedenie de aplicaţii pentru a pune Pencil la treabă. Lista include Photoshop Express, Photofox, UMake, Adobe Sketch, Evernote, iMovie, Pages, Keynote, Numbers. În toate mi-a fost extrem de uşor să interacţioneze cu elementele de pe ecran, deşi simţeam o mare tentaţie să folosesc degetele pentru interacţiunea imediată.

Aplicaţiile arhitecturale şi cu multe filtre şi efecte au nevoie totuşi de fineţea apăsării de stylus. Îmi place că accesoriul acesta e plug and play, nu are nevoie de setup complex, se conectează imediat via Bluetooth, dar conectarea sa la portul Lightning pentru încărcare arata bizar şi e super incomodă. Am testat şi funcţiile AR în recenzia video, dar pentru aplicaţia IKEA era nevoie să vadă o podea sau o suprafaţă plată pentru a pune mobila în jur.

Mi-a plăcut maxim aplicaţia pentru şcolari care a simulat circuitul apei în natură. Am încercat şi Facetime, Photobooth, avem şi Home pentru controlul smart home, deci poţi face o grămadă de lucruri cu această tabletă. Tastatura virtuală e comodă, iar stylus-ul e drăguţ, destul de funcţional, dar pentru mine personal sub S Pen-ul de la Note. Se poate desena, schiţa şi editare în suita Adobe lejer, dar ştiu că uneltele Wacom sunt net superioare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×