Cât de îngrijoraţi ar trebui să fim de fapt legat de Huawei şi cum riscăm să rămânem fără 5G?

Autor:  | Publicat în:  Huawei  Editorial 2.684 ori
<b>Cât de îngrijoraţi ar trebui să fim de fapt legat de Huawei şi cum riscăm să rămânem fără 5G?</b>Parcă în fiecare zi mai apare câte o ţară care ne spune că Huawei e Satana şi că ne spionează. Mă rog, nu pe noi, oamenii de rând ci la nivel guvernamental. Huawei pare a fi prinsă într-un joc al giganţilor, în care SUA şi China se bat pentru supremaţie.

Parcă în fiecare zi mai apare câte o ţară care ne spune că Huawei e Satana şi că ne spionează. Mă rog, nu pe noi, oamenii de rând ci la nivel guvernamental. Huawei pare a fi prinsă într-un joc al giganţilor, în care SUA şi China se bat pentru supremaţie. Despre ce e vorba de fapt şi ce implicaţii are pentru noi aflaţi mai jos.

Dacă Huawei e relativ nouă pe piaţa smartphone, e un nume cu mare greutate când vine vorba de echipamente telecom. A eclipsat rapid Nokia Networks şi Ericsson, care dominau acest domeniu. Nici la telefoane nu stă rău deloc după câte știți, e activă pe piaţă de vreo 10 ani, timp în care a ajuns pe locul 2 global, după Samsung şi în fața Apple. Totul pornea în 1987, când fondatorul Ren Zhengfei punea bazele companiei.

Ren este un fost ofiţer al Armatei de Eliberare a Poporului din China şi aici ar putea fi una dintre probleme. În China nu prea poţi reuşi fără finanţare de la stat, ca în orice stat (neo)comunist "care se respectă". Ca atare interesele statului trebuie aparate, chiar şi cu costul spionajului asupra unor parteneri şi aliaţi. Un fapt interesant: Huawei este deţinută de către 80.000 dintre cei 180.000 de angajaţi ai săi, care au acţiuni.

Ren Zhengfei
Fondator Huawei Ren Zhengfei

SUA aruncă mereu pisica în curtea domnului Ren şi a trecutului sau militar. Huawei are echipamente în toate ţările telecom şi eu vă scriu de pe RCS & RDS, folosind un modem Huawei. Oamenii ăştia fac de toate: relee, antene, modemuri, routere, cipuri mai nou şi unele echipamente pe care doar un inginer le-ar înţelege. Câştigând miliarde bune din telefoane mobile şi având aşa multe brevete au pus ochii şi pe alte segmente.

E vorba despre Smart Home, AI, robotică, maşini autonome. Ce au ele în comun? Conectivitate ultra rapidă, pe bază de 5G. Mai nou 5G e mult mai rapid decât WiFi, deci cine are cheile pentru 5G are la mâna toată planeta. Oricât s-ar chinui Samsung, Ericsson, Nokia Networks şi operatorii din toată lumea nu pot suplini Huawei sau chiar şi ZTE şi rolul lor în 5G.

Aici apare şi problema semnalată de SUA. În China este o lege aprobată în 2017, care spune că organizaţiile şi companiile "TREBUIE să coopereze, să susţină şi să colaboreze cu agenţiile de securitate". Aici a tras SUA linia şi de aici au început să apară şi recomandări negative de la UK, Noua Zeelandă, Australia, Belgia şi Japonia. Reţineţi că toate aceste boicotări şi respingeri de colaborare apar la nivel guvernamental. Companiile private vor continua să folosească Huawei.

Problema e că proiectele 5G vin de la stat. La noi ANCOM a început licitaţii, planuri, proiecte. Imaginaţi-vă că un ANCOM belgian sau australian are de mâine ordin să nu mai lase Huawei să se prezinte la licitaţia pentru echipament. Problema e... la cine apelezi? Nici unul dintre rivali nu poate deservi uriaşele pieţe care ar fi lăsate goale de Huawei.

Ar încetini implementarea 5G-ului pe tot globul şi nu cred că cineva va vrea asta. Ca să nu mai vorbim că atunci China ar fi cu un pas în faţa tuturor având deja 5G-ul gata, în vreme ce SUA stă cu buză umflată, ca şi unele ţări din Europa. Trump şi Xi Jinping, preşedintele Chinei au ajuns teoretic la un acord să înceteze războiul comercial (cel puțin pentru 90 de zile).

Practic arestarea fiicei fondatorului Huawei arată că se merge spre mai rău nu spre mai bine. Aş putea propune eu soluţii precum discuţii între şeful Huawei şi consilierii lui Trump, o transparenţă mai mare, acceptarea de capital străin, colaborarea cu companii locale la implementarea 5G... Ce mă intrigă pe mine e că la fiecare atac din partea unei ţări, Huawei e doar rece, distantă şi politicoasă. Mereu reacţionează cu "suntem dezamăgiţi şi nu am face niciodată aşa ceva".

Au înfiinţat şi centre pentru diagnosticarea de echipamente, care ar fi dovedit că nu spionează. Dar tot nu e de ajuns... Dacă ne luăm după Snowden, NSA a spionat deja la greu toată planeta şi reţelele de socializare. Angela Merkel a avut mailurile urmărite ceva vreme de partenerul SUA. Problema e că acum vorbim de altceva. Vorbim de "ŢEAVA" viitorului, echipamentele prin care va trece toată comunicaţia 5G a planetei pe următorul deceniu şi e treabă serioasă, între maşini autonome, roboţi, smart home şi AI.

Aici nu mai ai în pumn doar rețele 2G şi asculţi convorbiri şi vezi SMS-uri. Aici controlezi flote de maşini autonome, transmisii globale în 4K sau 8K, ai jumătate din Netflix sub control şi conexiunea tuturor marilor companii din Forbes 500. Cu multă putere vine şi multă responsabilitate, iar SUA ar vrea să îşi asume aşa ceva. Problema e că nu are companii care să producă echipamentul aferent, iar reconvertirea Intel şi Qualcomm peste noapte nu prea se poate.

Amazon şi Microsoft sunt doi giganţi care au echipamente cloud impresionante şi ar putea rapid să schimbe cursul navei, dar nu nu cred că au brevetele şi experienţa necesară. Planurile 5G depind în mare parte de Huawei practic şi de cât vor mai fi ţinuţi în şah. Sunt sigur că vom ajunge în situaţia ridicolă în care o să avem 5G mult mai rapid noi în România via echipament Huawei decât americanii în State (nu că în cazul 4G nu s-a mai întâmplat asta).

Încep să mă întreb dacă nu cumva şi faptul că în ţările Vestice Internetul e mai lent nu vine tot de aici, de la frica de a fi luat echipament chinezesc la vremea sa...  Cât despre Nokia şi Ericsson, trebuie spus că Nokia Networks a devenit un colos, după ce integrase şi Siemens şi Alcatel Lucent, dar tot nu ştiu dacă ar putea duce greul infrastructurii globale 5G. Ericsson nu prea a mai fost cap de afiş in ultima vreme, deşi ştiu că a lucrat cu Orange la implementarea 5G în Franţa.

Cred că Huawei va fi cea care va trebui să simuleze măcar mai multă transparență dacă vrem să mai avem 5G în acest deceniu. Sau China va trebui să își folosească puterea asupra Apple/ alte companii pentru a face să cedeze vesticii. Acest şah nu poate dura la infinit şi SUA nu va vrea să rişte să rămână fără 5G.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×