Produse evoMAG.ro

Cum s-a ajuns de la scăpări rare şi spectaculoase la avalanşa lui Samsung Galaxy S8: o epopee a leak-urilor din ultimii ani

Autor:  | Publicat în:  Editorial  Samsung  Apple 2.805 ori
<b>Cum s-a ajuns de la scăpări rare şi spectaculoase la avalanşa lui Samsung Galaxy S8: o epopee a leak-urilor din ultimii ani</b>Ultimii ani ne-au cam scăpat de secretomania producătorilor de smartphone-uri, care păzeau fiecare prototip că pe bijuteriile coroanei. Mai nou vedem o avalanşă de randări, fotografii hands on, specificaţii şi chiar clipuri video înainte de debut.

Ultimii ani ne-au cam scăpat de secretomania producătorilor de smartphone-uri, care păzeau fiecare prototip ca pe bijuteriile coroanei. Mai nou vedem o avalanşă de randări, fotografii hands-on, specificaţii şi chiar clipuri video înainte de debut. Cel mai bun exemplu e Samsung Galaxy S8, care a tot apărut într-o sumedenie de ipostaze în ultimele 2 luni, înainte de lansare. Azi ne întoarcem în timp şi încercăm să înţelegem cum de s-a ajuns de la secretomanie şi mister la o lume a leaksterilor.

Samsung Galaxy S8

În perioada 2010-2013 cred că vedeam maxim 1 leak pe lună, dacă apărea şi acela. Era genul de imagine blurată care aprindea imaginaţia fanilor, stârnea thread-uri întregi de comentarii şi speculaţii şi nu dezvăluia nimic relevant despre device. Era o perioadă când era fantezie pură să vezi o scăpare de iPhone şi în general modele Nokia sau terminale Android ajungeau pe web înainte de vreme.

Leak iPhone

În 2010 a avut loc şi cel mai mare leak din istorie, un prototip de iPhone 4 uitat într-un bar şi cumpărat de Gizmodo pe 5000 de dolari. S-a ajuns la intervenţia poliţiei, amenzi, proces şi chiar Steve Jobs se declara uimit de întreaga poveste. De-a lungul istoriei am avut uneori senzaţia că leak-urile sunt controlate, pentru a crea hype. Sincer cred că asta se aplică şi la Galaxy S8, pentru că pur şi simplu nu trece zi fără vreo scurgere de informații.

Galaxy Nexus

Am avut şi noi parte de gloria noastră la Mobilissimo.ro, atunci când am pus mâna în premiera pe un video cu Galaxy Nexus, de pe vremea când telefonul nu era încă anunţat și nici informații nu erau despre acesta pe internet. Am fost citaţi de mai toate site-urile tech ce contează din .com şi scăparea a făcut furori la nivel internaţional. Ulterior au apărut şi conturi de Twitter, Facebook sau Weibo specializate cu deal-urile şi unele persoane care se ocupau de aşa ceva au ajuns adevărate celebrităţi online.

Evan Blass

Vine în minte în special Evan Blass (www.twitter.com/evleaks), simpaticul zvonac care postează mereu randări clare şi detaliate cu telefoane ce uneori au şi luni bune până la debut. El are exclusivităţi şi o bună perioadă s-a axat pe modele HTC, Nokia sau Samsung. A avut şi o perioadă de pauză la un moment dat şi probleme cu sănătatea, dar a revenit în cele din urmă şi e mai activ acum, chiar dacă a avut conflicte cu alţi leaksteri care îi fură munca.

A mai apărut de câţiva ani şi @OnLeaks, un editor al site-ului francez nowhereelse.fr, care face rost de schiţe de design ale telefoanelor şi le transformă în randări 3D CAD. De la el aflăm dimensiunile viitoarelor smartphone-uri şi prin colaborări cu designeri de concepte vedem şi machete 3D ale unor handset-uri ce sunt la nivel de zvon chiar. Şi LG G6 şi Galaxy S8 au avut parte de scăpări de la @OnLeaks.

iPhone 7

A apărut recent şi Slashleaks, un portal şi comunitate de leaksteri, care e un fel de Reddit sau Digg ce oferă recompense în puncte, pentru cei care contribuie cu imagini sau informaţii în premieră. Ei câştigă în notorietate şi avem şi o semnalare legată de cât de realistă e scăparea, cu tagul "legit" sau "fake".

De obicei înainte să visăm la randări sau fotografii hands-on, apar totuşi certificările şi benchmark-urile. TENAA, FCC, 3C, Bluetooth SIG şi WiFi Authority certifică telefoanele şi uneori dezvăluie şi specificaţii în documentele oficiale, plus schiţe. Apoi benchmark-urile ca GeekBench, GFXBench sau AnTuTu ne dezvăluie câţi GB de RAM sau ce diagonală are o tabletă Samsung nouă, cam câţi GB RAM propune Galaxy S8 şi altele de gen.

Zauba

Deseori benchmark-urile se mai şi înşeală, de aceea le privim cu precauţie. Există şi Zauba, site de import/export din India, țară unde multe telefoane ajung pentru a fi testate, dar şi tablete, iar de la ei aflăm uneori o estimare de preţ. Pe reţeaua de socializare din China, Weibo se mai postează din când în când fotografii neclare cu telefoane în special de la producătorii locali, de la Huawei şi LeEco la ZTE, OnePlus, Vivo, Xiaomi şi Oppo.

Revin puţin la trecut şi la aspecte fascinante, mai ales legate de Apple şi secretomania sa. Nimeni nu putea garanta numele de "iPad" nici cu 24 de ore înainte de debutul primei tablete iPad in 2010, existând o mulţime de teorii, inclusiv "iTab", "iTablet", “iSlate” sau altele de gen. Nici măcar "Apple Watch" nu a fost prezis cu precizie cu câţiva ani în urmă, comunitatea de leaksteri şi experţi vehiculând mai degrabă "iWatch".

lg g6

Cele mai puţin pertinente scăpări au venit mereu de la producătorii de huse, carcase şi accesorii, ei luând chiar primele speculaţii de bune şi producând uneori accesorii cu orificii bizare si design-uri ciudate, cum am văzut şi la Galaxy S8, ele devenind tot mai realiste odată cu apropierea lansării propriu-zise. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar şi bunica şi câinele şi purcelul ştiau cum arată şi Galaxy S7 anul trecut, pentru că şi el a fost precedat de o scăpare masivă de detalii şi imagini. Aceeaşi abordare ramane și la S8, parcă și mai abitir.

Google, care a postat un clip în care apărea un Nexus 5 în mâna unui angajat

La fel şi BlackBerry Priv a avut o lungă perioadă de leak-uri şi chiar şi multe hands-on-uri, până a fost în cele din urmă anunțat. Până şi modularitatea lui LG G5 a devenit clară rapid, doar la LG G4 am aflat târzior de spatele din piele. Au fost uneori şi gafe ale companiilor, precum cea Google, care a postat un clip în care apărea un Nexus 5 în mâna unui angajat.

Lumia

Uneori avem şi leak-uri retroactive, precum cele de prototipuri şi produse anulate, cum ar fi ceasurile smart Nokia/Microsoft, telefoanele Kin, telefonul McLaren Lumia şi acel oribil prototip de iPhone inspirat de iPod. De remarcat şi că firmele chineze/taiwaneze sunt cele mai predispuse la teasere, Huawei, ASUS sau Oppo şi Vivo oferind mereu o privire asupra unei siluete sau alte detalii despre terminale viitoare.

Smartwatch

Apple nu face teasere, Samsung o face foarte rar, iar LG s-a mai dezmorţit cu LG G6 la acest capitol. Rămâne să vedem acum dacă odată cu Nokia vom vedea o creştere a numărului de scurgeri de informații şi revenim în epoca exclusivităţilor Mynokiablog sau nu. Cert este că suntem deja intoxicaţi de scăpările lui Galaxy S8, abundența lor fiind copleșitoare.

Consider că misterul e vital pentru succesul unui produs, fiind o bună parte din atracţia sa. Hype-ul totuşi e şi el foarte important şi câtă vreme rămâne chiar şi o singură funcţie sau trăsătură de design neaşteptată, publicul va fi totuşi surprins şi implicat. Nu pot decât să mă întreb care e următorul pas în amplificarea fenomenului leak... Eventual un camion cu prototipuri să se răstoarne pe marginea drumului şi să apară sute de modele pe web... asta că tot am văzut un prototip Moto G5 în premieră pe OLX.ro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×