My 2 Cents: O scăpare marca Nokia/Sharp ar putea fi un semn al viitorului, unul nu prea pozitiv

604 ori07-07-2016
My 2 Cents: O scăpare marca Nokia/Sharp ar putea fi un semn al viitorului, unul nu prea pozitiv

Cum am văzut presupusa scăpare a lui Nokia P1 şi cum am văzut şi articolul cu telefonul Sharp cel real mi-am amintit de acest material al colegului Radu. Ni se pregăteşte ceva din tandemul Foxconn-Sharp şi ar putea avea legătură cu Nokia. Probabil cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă Nokia la revenire ar fi doar să (re)branduiască telefoane mobile şi să lase dotările la fel ca şi varianta originală.

Foxconn controlează Sharp, Sharp care are unele dintre cele mai arătoase telefoane de pe piaţă si ecranele IGZO atat de apreciate. E de aşteptat că această asociere să ne ducă în direcţia unor modele Nokia, dar sperăm din toată inima ca ele să fie originale. La câte brevete are Nokia şi ce designeri inspiraţi se găsesc în Finlanda, cred că pot mai mult, mai ales dacă acceptă şi aportul şi colaborarea Foxconn. 

Iar dacă Nokia P1 e de fapt un Sharp Aquos P1, atunci măcar ar fi indicat să nu vedem ambele telefoane prezente pe aceeași piaţă şi ar mai fi drăguţ să nu mai copieze Galaxy S6 ca design...


Taguri: Nokia P1 Sharp Aquos p1 Parere Opinie Smartphone Nokia telefon nokia Parteneriat Nokia Foxconn Foxconn Sharp

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.