Azi e ziua cea mare a sosirii lui Samsung Galaxy S7în magazine, dar asta nu ar trebui să îi oprească pe cei care vor un clasic Galaxy S. Aflaţi că "bunicul" lui S7, Samsung Galaxy S5 are o super reducere la Quickmobile, ajungând să coste de 2.7 ori mai puţin decât preţul inaugural din 2014.
Astfel, el costă acum 1.399 de lei, în condiţiile în care ajungea şi la 3.800 de lei la prima strigare în 2014. Şi la începutul acestui an preţurile gravitau între 1600 şi 2000 de lei, deci reducerea e foarte generoasă, pentru un flagship care a adus pentru prima oară rezistența la apă şi praf în gama centrală Galaxy S.
Cei care vor să vadă cum se mai comportă camera unui Galaxy S5 în ziua de azi, pot arunca o privire rapidă peste teaserul realizat de colegul Alex pentru boxa cu levitaţie Dynamo, acolo unde un Galaxy S5 filma excelent. Chiar şi în ziua de azi, telefonul are o baterie considerată excelentă, un ecran luminos ce atinge aproape 500 de LUX şi procesorul Snapdragon 801 va permite să rulaţi orice joc din Play Store.
Il gasiti pe acest smartphone la Quickmobile.ro la suma de 1.399 lei.