Google lucrează la un nou asistent fitness AI denumit "Coach" ce ne va ajuta să ne menținem în formă

Autor:  | Publicat în:  Google  Smartwatch 481 ori
<b>Google lucrează la un nou asistent fitness AI denumit "Coach" ce ne va ajuta să ne menținem în formă</b>Inteligența artificială își vâră coada peste tot, inclusiv în zona smartwatch-urilor acolo unde Goolge ne pregătește o noutate interesantă. Descoperim astăzi pe seama unui raport emis de către AndroidPolice faptul că marele G lucrează

Un segment în care AI-ul își face apariția în acest an este și cel al smartwatch-urilor, zonă în care chiar Google are în plan implementarea unor noutăți interesante. În acest sens aflăm astăzi pe seama unui raport emis de către publicația AndroidPolice faptul că marele G lucrează în acest moment la un nou asistent fitness AI numit "Google Coach" - soluție pe care am putea-o vedea integrată în Wear OS 2.0.

Descoperim că Google Coach nu va fi doar un program de monitorizare a exercițiilor fizice, acesta urmând a avea task-ul de a ne menține în formă prin tot soiul de recomandări. Proiectul care la nivel intern este cunoscut drept "Project Wooden" se va folosi de informațiile pe care Google le deține pentru fiecare utilizator în parte pentru a oferi date proactive de sănătate și fitness.

Suntem informați că soluția de față va recomanda programe de exerciții, va monitoriza progresul și chiar recomanda alternative în situația în care se ratează o rundă de exerciții fizice programată. De asemenea, Google Coach va monitoriza nutriția și va recomanda mâncăruri sănătoase, iar pentru cei care preferă să gătească acasă va crea un plan alimentar săptămânal și o listă de cumpărături pentru ingredientele necesare.

Aparent, rollout-ul ințial al acestui asistent va fi îndreptat direct către WearOS cu toate că va funcționa și într-o versiune mai limitată pe smartphone-uri. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×