Samsung Gear S3 Classic şi Frontier - primele impresii după hands-on (Video)

Autor:  | Publicat în:  Samsung  IFA 2.222 ori
<b>Samsung Gear S3 Classic şi Frontier - primele impresii după hands-on (Video)</b>Târgul de tehnologie IFA Berlin care este organizat anual debutează oficial doar în 2 septembrie, cu toate acestea mulţi producători din industria IT&C organizează conferinţe şi lansează noi device-uri încă cu câteva zile înainte de startul târgului..

Târgul de tehnologie IFA Berlin care este organizat anual debutează oficial doar în 2 septembrie, cu toate acestea mulţi producători din industria IT&C organizează conferinţe şi lansează noi device-uri încă cu câteva zile înainte de startul târgului la care participăm şi anul acesta.

Samsung este unul din producătorii care dau startul lansărilor de la IFA Berlin 2016, astfel la apus de seară, aceştia au organizat un eveniment Unpacked la Tempodrom, o sală exclusivistă cu design futuristic aflată în capitala Germaniei.

Dacă ar fi să vă vorbesc pe scurt despre evenimentul în sine şi să îl compar cu evenimentul Unpacked care a avut loc în urmă cu o lună la New York, m-aş rezuma la dezorganizare şi prezentare scurtă şi fără pic de wow. Probabil la eveniment au fost mai mulţi jurnalişti decât se aşteptau, cert este că nu am avut loc pe scaun, nu am avut internet şi nici energie electrică, cum s-a întâmplat la New York. 

Trecând peste aspectele negative legate de organizare, în cadrul acestui eveniment, sud-coreenii au lansat un nou smartwatch, este vorba de Gear S3 care vine în două variante: Classic şi Frontier.

Specificaţiile acestor purtabile v-au fost prezentate de colegul meu Alexandru într-un articol, nu o să revin asupra lor însă o să vă prezint impresiile pe care le am după o sesiune de hands-on cu aceste două noi smartwatch-uri.

Samsung Gear S3 Classic

Samsung Gear S3 Classic este un ceas care adoptă un look elegant, de asemenea materialele din construcţia să şi designul sau oferă un feeling premium. Displayul acestuia are o calitate şi luminozitate foarte bună, interfaţa bazată pe Tizen OS este foarte fluidă, iar rotița din jurul ecranului care are funcţie de scroll printre meniuri şi aplicaţii este foarte bine-venită. La adresa experienţei de utilizare şi navigaţia prin interfaţa smartwatch-urilor Gear S3 Classic şi Frontier nu ar trebui să mai avem nicio obiecţie, doar pozitivă eventual. Conform prezentării, din păcate această versiune a noului Gear S3 nu va oferi şi suport pentru date mobile şi apeluri, precum versiunea Frontier şi de asemenea vom avea nevoie în continuare de o conexiune cu un terminal mobil pentru a-l folosi.

Dacă versiunea Classic este una mai exclusivistă, fanii Samsung care iubesc călătoriile şi aventurile outdoor vor fi şi ei mulţumiţi deoarece Frontier este a doua versiune a noului Gear S3, şi este una care se dedică acestui tip de consumatori.

Samsung Gear S3 Frontier

Samsung Gear S3 Frontier este puţin mai diferit faţă de versiunea Classic, acesta vine cu suport pentru date mobile şi apeluri, are încorporat un difuzor şi microfon şi în plus, marele atuu aş spune eu, versiunea Frontier poate fi folosit fără a fi nevoie de o conexiune prin Bluetooth cu un terminal mobil. De asemenea designul solid şi certificarea IP68 oferă ambelor ceasuri inteligente un grad ridicat de rezistenţă.

De menţionat este că ambele S3 oferă acum conexiune NFC prin care putem face plăti folosind Samsung Pay, momentan indisponibil în România, şi au încorporat un senzor GPS, iar datorită acestuia localizarea ceasului va fi mai precisă şi mai rapidă, de asemenea datele înregistrate în aplicaţia S Health vor fi acum mai precise.

Ca o notă finală, designul ambelor versiuni este unul foarte reuşit, calitatea materialelor folosite şi îmbinarea acestora din care reiese produsul final nu poate decât să ne surprindă plăcut. Grosimea lor ar fi un punct negativ, sunt destul de butucănoase, însă dacă ne gândim la ce mecanisme au nevoie pentru a oferi o experienţă premium atunci putem trece cu privirea grosimea lor. Rotita din jurul displayului care are un rol de scrolling este, după cum afirmăm şi mai sus, un mic feature care va avea un impact foarte bun în experienţa de utilizare de zi cu zi a utilizatorilor.

Acestea fiind spuse, în continuare avem pentru voi pregătite experienţe hands-on, iar un review mai detaliat va urma în perioada următoare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×