La început de săptămână sosește și un brevet interesant marca Samsung, unul ce ne dezvăluie faptul că sud-coreenii vor să aducă numeroase tehnologii la bordul unor smartwatch-uri viitoare. Mulți speculează că ar fi vorba despre modelul Galaxy Watch 2 în cazul de față, ceas ce are rezervat atât un scanner de amprente integrat în ecran, dar și o cameră ascunsă prin aceeași modalitate sub display-ul circular.
În afara schiței de mai sus nu avem alte detalii extrase din acest brevet, dar la prima vedere prezența acestor tehnologii la bord nu prea are sens. Nu știu câți utilizatori ar aprecia un scanner de amprente pe un smartwatch atât timp cât este conectat în permanență la telefon și nici ideea unei camere foto care în teorie nu va obține rezultate mai bune comparativ cu un smartphone.
Consumul de energie ar crește și la fel și prețul pentru caracteristici de care un smartwatch se poate lipsi foarte ușor. Samsung vrea să dețină trademark-ul pentru acest concept de smartwatch și am văzut sute de brevete de genul cu device-uri inedite care nu au ajuns realitate nici în prezent.
În altă ordine de idei aflăm astăzi tot pe seama unui brevet că scanner-ul de amprente integrat în ecranul lui S10 va avea suport "Force Touch" pentru a detecta diferite nivele de presiune.


