Apple primeşte un nou brevet pentru un sistem de baterii Laminar, cu autonomie mai lungă şi încărcare rapidă

772 ori
<b>Apple primeşte un nou brevet pentru un sistem de baterii Laminar, cu autonomie mai lungă şi încărcare rapidă</b>Fiecare săptămână ne aduce încă o serie de brevete acordate celor de la Apple, 54 la număr în această săptămână. Dintre ele se desprinde unul legat de o nouă generaţii de baterii, cu un sistem Laminar de alimentare. Acesta ar urma să crească autonomia..

Fiecare săptămână ne aduce încă o serie de brevete acordate celor de la Apple, 54 la număr în această săptămână. Dintre ele se desprinde unul legat de o nouă generaţii de baterii, cu un sistem Laminar de alimentare. Acesta ar urma să crească autonomia şi viteza de încărcare.

Bateriile vin în numeroase formaturi, cel tradiţional fiind "dry cell" (cel cu tub şi tija), dar există şi varianta plată, "flooded cell" (cea în baie de acid ca la mașini). Mai există şi versiunea "jelly roll", în care anodul şi catodul sunt puse pe părţi opuse ale unei fâşii plate sau a unui substrat flexibil şi apoi sunt rulate pentru a fi introduse în bateria în sine. Apple propune un format nou de baterie, care creşte densitatea la nivel de energie şi oferă un form factor superior.

Apple primeşte un nou brevet pentru un sistem de baterii Laminar, cu autonomie mai lungă şi încărcare rapidă

Cererea pentru brevetare venea în anul 2013 şi de abia acum a fost el acordat. Bateriile Laminar erau studiate încă din anul 2007, fiind apreciat faptul că se încarcă mai rapid. În 2010 apărea un raport care indică superioritatea lor pentru utilizarea pe terminalele electronice, în ideea în care păstrează temperaturi mai scăzute şi se încarcă rapid.

Erau propuse şi pentru utilizarea pe automobilele electrice. Primele baterii Laminar erau fabricate din straturi de polimeri organici activi cu grosime de doar 200 de nanometri. Primele teste indicau o încărcare în doar un minut a bateriei respective.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×