Cu câteva luni în urma Acer prezenta oficial un prototip de tableta de gaming care se încadra în gama sa de produse Predator. E vorba despre modelul Predator 8, despre care aflăm că a intrat în producţie chiar azi.
Terminalul cu ecran de 8 inch va debuta cândva în trimestrul 3 sau 4 al acestui an, conform unor surse apropiate de Digitimes. Acer Predator 8 se vrea a fi un fel de răspuns la Nvidia Shield Tablet, care a avut ceva probleme cu imaginea în ultima vreme, unităţi fiind retrase de pe piaţă, din cauza unei baterii cu potenţial exploziv. Revenind la Predator 8, el va sosi cu un procesor quad core Intel Atom Z8700 (Cherry Trail), bazat pe o arhitectură de 14 nm.
Avantajul este aici noua soluţie grafică onboard Intel Gen8, care aduce o viteză dublă faţă de soluţiile Bay Trail. Tableta mai vine şi cu 4 difuzoare frontale, iar Acer Predator 8 va rula Android şi nu Windows, spre surpriza multora. Designul este unul destul de solid şi masiv, având alura unui laptop de gaming. Va fi acest model un hit? Aparent celor de la Acer nu le pasă prea mult dacă va fi hit, ci că produsul să popularizeze brandul Predator.