Celebrul ASUS ZenFone 2, care la ultima mea numărătoare ajunsese la 7 sau 8 versiuni diferite e gata să primească o actualizare software. E vorba de una destul de importantă, la Android 5.1, care va sosi mai devreme decât ne aşteptam.
ASUS a oferit recent şi actualizarea la Lollipop pe modelul ZenFone 5, iar acum pregăteşte acest nou release Android pentru ZenFone 2. Conform forumului oficial ASUS Zentalk, se pare că ZenFone 2 în varianta ZE550ML e gata să primească noul software. Informaţia a apărut în timpul discuţiei dintre un client şi posesor de ZenFone 2 şi un reprezentant ASUS.
Deocamdată Android 5.1 se afla în faza finală de testare, înainte de a fi implementat pe terminale. ASUS ZenFone 2 soseşte pe piaţa cu Android 5.0 la bord şi terminalul a avut parte de o actualizare software importanta deja, care îi corecta din problemele cu ecranul şi camera. Android 5.1 nu e un update urias, el axându-se pe bug fixuri, patchuri şi rezolvarea unor probleme.
El se ocupă cu rezolvarea problemelor cu conexiunea WiFi şi Bluetooth, lipsa de sonerie uneori, probleme cu sincronizările şi cu PIN-ul, dar şi cu stabilitatea sistemului. Nu ar strica să vedem încă o îmbunătăţire a camerei...