După ce la sfârșitul anului trecut v-am prezentat un calendar complet cu lansările celor de la Allview pentru anul 2014, în cadrul căruia se regăsea și un model ce integra o cameră foto rotativă, iată că acesta devine acum realitate. De asemenea, aflați că am fost primii care au dezvăluit numele acestui prim terminal octa-core al companiei brașovene, și anume Allview P7 Xtreme.
Lucian Peticilă, Manager General Allview a declarat: „Ne-am obișnuit clienții să intuim nevoile lor și să fim cu un pas înainte în a le oferi cele mai noi tehnologii. Cu P7 Xtreme, utilizatorii se vor bucura de inovație și performanță într-un device inteligent, adaptat celor mai pretențioase necesități de multi-tasking și dotat cu cea mai performantă cameră frontală existentă la ora actuală pe piața din România”.
Allview P7 Xtreme dispune de o carcasă unibody în care regăsim un display IZGO IPS HD ce măsoară 4.7 inch protejat de Dragontrail X Glass, un procesor octo-core tactat la 1.7 GHz, 1 GB RAM, 16 GB de stocare, sunet DTS, 3G, WiFi și Bluetooth 4.0. La capitolul cameră, P7 Xtreme vine cu un senzor rotativ de 13 megapixeli ce se transformă într-o adevărată cameră frontală printr-o rotație la 210 grade, aceasta dovedindu-se a fi cea mai bună cameră pentru selfie-uri existentă în acest moment pe un smartphone.
Noul smartphone octo-core al companiei brașovene rulează Android 4.2 JellyBean, măsoară 8.45 mm în grosime, cântărește 143,1 grame și vine la pachet cu o baterie de 2200 mAh. Allview X7 Xtreme va fi disponibil în magazinele partenere pe alb sau negru începând din data de 16 aprilie la un preț de 1.299 lei.


















