Spy Shop Black Friday 2017

Allview P6 Stony - detaliile oficiale, primele impresii și o tabletă nouă - Allview 3 Conect

Autor:  | Publicat în:  Allview 8.518 ori
<b>Allview P6 Stony - detaliile oficiale, primele impresii și o tabletă nouă - Allview 3 Conect</b>Am fost prezent din partea Mobilissimo.ro la prezentare din București a smartphone-ului P6 Stony din gama Allview deținută de firma brașoveană Visual Fan. Vorbim de vârful lor de gamă pe anul în curs și un pariu interesant. Specificațiile...

Am fost prezent din partea Mobilissimo.ro la prezentare din București a smartphone-ului P6 Stony din gama Allview deținută de firma brașoveană Visual Fan. Vorbim de vârful lor de gamă pe anul în curs și un pariu interesant. Specificațiile hardware sunt suficiente spre a spune că vorbim de cel mai performant smartphone dual-sim cu Android din piață. Samsung sau HTC nu au trecut pe dual-core la telefoanele lor Android cu suport pentru două cartele SIM.

Să vedem care sunt datele tehnice pentru Allview P6 Stony:

  • display HD Super AMOLED de 4.65 inch cu rezoluție 1280x720 pixeli și 316 dpi, protejat cu Gorilla Glass 2, interfață grafică Allview Berry;
  • procesor dual-core la 1 GHz, 1 GB RAM, 4 GB spațiu de stocare din care doar 2 GB în mod real, microSD de până la 32 GB și unul de 16 GB inclus în pachet;
  • Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich și PowerVR SGX531 GPU;
  • 3G cu viteze de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi b, g și n, bluetooth 3.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS;
  • cameră de 8 Megapixeli (OV8830) cu autofocus, HDR, filmează la 720p cu 30 fps, cameră secundară de 1 Megapixel;
  • baterie de 2100 mAh, 131 gr. și 8.6 mm grosime.

Preț - 1499 lei.

Care ar fi și primele impresii?

Allview P6 Stony - detaliile oficiale, primele impresii

L-am pus lângă Samsung Galaxy Nexus (ambele cu display de 4.65 inch), dar Allview P6 Stony este mai mare. Display-ul place la prima vedere cu un contrast plăcut, un negru afișat natural. Materialele nu dau impresia de smartphone ieftin, pare mai degrabă a fi spatele lui Samsung Galaxy S II, amintește de vârful de gamă sud-coreean și prin formele pătrățoase. Subțire și ușor.

Interfața Allview Berry nu mă impresionează. Mă aștept ca pe viitor să renunțe la aceste icon-uri prea jucăușe și care într-un fel amintesc de Symbian. Totuși, interfața se mișcă fluent. Să nu uităm că avem de-a face cu un telefon cu CPU dual-core, deși la nivel de GPU se află în urmă cu vreo două generații. Spațiul de stocare urcă la 2 + microSD de 16 GB, un total de 18 GB respectabil.

Ce ar fi demn de remarcat la prima vedere pentru Allview P6 Stony?

Ce ar fi demn de remarcat la prima vedere pentru Allview P6 Stony?

  • grosime redusă de doar 8.6 mm;
  • design plăcut;
  • dual-sim și dual-core cu Android 4.0.4;
  • cameră de 8 Megapixeli;
  • baterie de 2100 mAh.

Allview P6 Stony

Uimește în sens negativ că are un modem 3G cu viteze de până la doar 7.2 Mbps fără un 14.4 Mbps ce devenise un fel de standard pentru telefoanele middle-level cu Android. Mă așteptam să văd și un alt procesor ARM, așteptam un TI OMAP sau un Qualcomm dual-core. Bănuiesc că și costurile de achiziție ar fi fost altele. Au mers pe soluția de la P4 Duo și P5 AllDro.

Presupun că ne va sosi la review și-l vom întoarce pe toate părțile în review-urile video de calitate cu care v-am obișnuit.

Allview P6 Stony camera

Visual Fan se poate spune că a format o adevărată gamă de telefoane inteligente sau smartphone-uri: trei telefoane dual-sim și dual-core: Allview P5, Allview P4 Duo și Allview P6 Stony. Am înțeles că există cerere mare pentru Allview P5 AllDro - 999 lei, display IPS de 4.3 inch, procesor dual-core la 1 GHz, 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și microSD, Android 4.0.4, cameră de 8 Megapixeli, cameră frontală de 0.3 Megapixeli, baterie de 1800 mAh, 134 gr. și 9.8 mm grosime.

Pe lângă Allview P6 Stony ne-a fost prezentată și tableta Allview 3 Conect. Care sunt specificațiile hardware?

  • display de 9.7 inch cu rezoluție 1024x768 pixeli, aspect 4:3 și 160dpi;
  • procesor single core la 1 GHz, 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare din care 2 GB în mod real, microSD de până la 32 GB;
  • Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich, PowerVR SGX531 GPU;
  • 3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi, radio FM cu RDS, bluetooth 2.1, Wi-Fi direct, microUSB, jack de 3.5 mm;
  • cameră foto de 8 Megapixeli și frontală de 0.3 Megapixeli, HDR, panorama, touch focus;
  • baterie de 6000 mAh, 699 gr. și 10.8 mm.

Preț - 1199 lei.

Allview 3 Conect

Aici nu pot spune prea multe. Era pusă într-o husă care am înțeles că-i un accesoriu, un fel de smart cover de iPad adaptat pentru tableta Allview. Am înțeles că spatele tabletei de la București nu va sosi în aceeași formă și va avea un alt design. Nu mi-a dat impresia că ar fi de 9.7 inch, părea a fi mai mică.

Ce ar fi de remarcat la Allview 3 Conect?

  • 3G și Wi-Fi într-un singur pachet, bănuiesc că va sosi și la Cosmote;
  • cameră de 8 Megapixeli pe o tabletă de 9.7 inch.

Ar fi și câteva elemente ce o trag în jos: procesor single core, 512 MB RAM, greutate considerabilă și grosime la fel. Mai multe impresii după ce ne va sosi la review. Tableta Allview mă așteptam să vină cu un dual-core și 1 GB memorie RAM, dar să știți că și cu single core și 512 MB funcționa decent. Diferența s-ar vedea la o utilizare mai îndelungată, în unele aplicații cu cerințe grafice complexe din Google Play.

Allview 3 Conect

Acestea ar fi și ultimele produse aduse de Visual Fan pentru gama Allview în 2012. Pot să vă spun din surse sigure că se încearcă a aduce un telefon Allview cu un nou sistem de operare. Nu s-a afirmat nimic la nivel oficial și certific că la hackathonul Microsoft din weekend l-am văzut pe managerul general discutând cu un reprezentant Microsoft. Bănuiesc că deocamdată se află la nivel de tatonare. Vom vedea dacă se fructifică într-un smartphone cu Windows Phone 8, consider că Windows Phone 7.x ar fi ceva mai abordabil, având în minte și experiența Allview în ce privește telefoanele de buget, deschiderea pe piața locală prin Cosmote, etc.

BLACK FRIDAY 2017! (Live Blogging)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×