Amazon nu renunță la piața smartphone; Ar pregăti un nou dispozitiv pentru debut

1.202 ori 30-07-2018
Amazon nu renunță la piața smartphone; Ar pregăti un nou dispozitiv pentru debut

În urmă cu aproximativ 4 ani cei de la Amazon își încercau norocul pe piața smartphone prin lansarea unui prim telefon mobil intitulat Fire Phone, dispozitiv care într-un final s-a dovedit a fi un eșec. Device-ul punea accent pe suita de servicii Amazon și încerca să cucerească privirile publicului printr-o interfață ce afișa elemente 3D. La un de la debut, telefonul sosea și pe masa noastră de teste unde nu și-a creat o impresie tocmai bună.

Acum aflăm că gigantul din lumea comerțului nu a renunțat la ideea de smartphone, astfel că ne pregătește debutul unui nou terminal, unul mai bine închegat sperăm noi. Informația vine chiar din partea lui Jen Salke (șef al departamentului Amazon Studios) care a declarat că nu numai a văzut un prototip al acestui device, ci și faptul că are un asemenea produs în biroul său.

Telefonul prototip ar fi fost creat pentru testarea interfeței la care se lucreză în momentul de față, cu mențiunea că dezvoltarea sa se află la jumătate. Nu a fost dezvăluită însă perioada când acest smartphone ar putea debuta și nici alte informații despre dispozitiv. Ar fi destul de ciudat ca Amazon să pună iarăși accentul pe o interfață 3D în loc să se concentreze pe hardware și pe o cameră foto deosebită.

Rămâne să aflăm alte vești pe viitor. 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>