Android P Developer Preview 3 e aici; Vine cu animaţii noi pentru Recents și alte noutăţi vizuale

1.345 ori
<b>Android P Developer Preview 3 e aici; Vine cu animaţii noi pentru Recents și alte noutăţi vizuale</b>Pe lângă iOS 12 Beta care a debutat în ultimele zile, avem de astăzi și Android P Developer Preview 3 disponibil pe terminalele dezvoltatorilor. Noul release aduce câteva schimbări interesante la nivel vizual, dar și modificări ce țin de partea

În ultimele 24 de ore a sosit pe lângă iOS 12 beta şi Android P Developer Preview 3. Cei care l-au instalat au descoperit o animaţie proaspătă în zona Recents şi un nou tip de transparentă a meniurilor. Acesta este primul update Android P de după Google I/O 2018 și se poate instala pe telefoanele Pixel de prima şi a doua generaţie, dacă sunteţi în programul destinat dezvoltatorilor.

Android P Developer Preview 3

Avem iconuri verzi în zona Security, pentru a o scoate în evidenţă mai bine (Google Play Protect, Find My Device şi Security Update sunt toate verzi acum), iar când nu sunteţi la zi ele devin roşii. În zona de dropdown avem data sub oră acum şi nu una lângă alta. Aplicaţia Download a fost redenumită Files, după o neclaritate şi primim 157 de emoji-uri noi, care le înlocuiesc pe cele vechi, precum "bacon" sau "ţestoasă. 

Android P Developer Preview 3

Există şi Quick Reply pentru notificările compactate. Dar iată-ne ajunşi şi la ce ne interesează pe noi şi anume zona Recents şi navigarea prin gesturi. Navigarea prin gesturi swipe a sosit cu mare tam tam la Google I/O 2018 şi a devenit controversată, nefiind chiar comodă. Erau probleme cu deschiderea de app drawer din cauza sa.

Android P Developer Preview 3

Acum gesturile se fac mai lin şi avem şi un ghid prin ele. Meniul Recents se activează acum cu o animaţie nouă, ca un "salt", care are şi feedback haptic simultan. Avem şi un fundal rotunjit semi transparent pentru app tray. App Drawerul e mai puţin transparent acum după plângeri ale utilizatorilor. Primim şi un buton "Clear All" dacă facem scroll până în partea stângă a caruselului de aplicaţii în meniul Recents.

Android P Developer Preview 3

Nu sunt modificări vitale şi aşteptăm să vedem varianta finală a gesturilor swipe şi în ce măsură se mai lasă loc de breton sus în meniuri. În plus există şi o animaţie mai colorată pentru momentul setup-ului de amprentă, pentru scannerul biometric. Dungi colorate apar pe ecran şi umplu conturul amprentei.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×