Apple a surclasat Coca Cola în topul valorilor brandurilor internaționale, după ce anul trecut producătorul de răcoritoare era pe primul loc. în acest an Coca Cola e pe 3, în vreme ce pe locul 2 se afla Google.
Pe 4 îi regăsim pe IBM, iar pe 5 e Microsoft, în vreme ce McDonald's e abia pe 7. Interesant e că Samsung se afla pe 8, deși e peste Apple în mai toate topurile legate de device-uri. Mai important de menționat e faptul că în 2013 Coca Cola a pierdut un titlu pe care îl deținea 13 ani la rând, drept cel mai valoros brand.
Valoarea brandului Apple este estimată undeva la 98.3 miliarde de dolari, cu 28% mai mult decât în 2012, în vreme ce valoarea brandului Google atinge 93.3 miliarde de dolari, cu 34% mai mult decât anul trecut. Apple a fost la un moment dat cea mai valoroasă companie din lume și acum are și acest atribut de brand valoros. Unde se va opri compania din Cupertino?

