Apple recunoaște problema cu bateria întâmpinată de unii utilizatori cu handset-urile iPhone 6s; va înlocui bateriile defecte

808 ori03-12-2016
Apple recunoaște problema cu bateria întâmpinată de unii utilizatori cu handset-urile iPhone 6s; va înlocui bateriile defecte

La mijlocul lunii trecute vă informam și despre faptul că Protecția Consumatorilor din China investiga problema întâmpinată de unii utilizatori cu handset-urile iPhone 6s care se închid brusc la un nivel de 40-50% al bateriei și nu pot reporni până când nu sunt conectate la un PC. Acest comportament al telefoanelor este astăzi confirmat chiar de către Apple, companie ce susține că avem de-a face mai degrabă cu un feature și nu cu o problemă.

Aparent, Apple a creat acest feature ce face ca telefonul să se oprească automat sub anumite circumstanțe cu scopul de a proteja componentele electronice de un voltaj slab. Printre astfel de cauze ce contribuire la oprirea din senin a terminalelor se numără și temperaturile foarte scăzute. 

Totuși, compania din Cupertino ține să menționeze faptul că după o investigație proprie s-a descoperit că doar unele terminale iPhone 6s fabricate în perioada septembrie - octombrie 2015 au într-adevăr o problemă de construcție. Se pare că o componentă a bateriei a fost expusă mai mult decât trebuia la aerul din mediul ambient înainte să fie inclusă la interiorul bateriei. Astfel se pot remarca astfel de opriri din senin, dar și o degradare mai rapidă a bateriei.

Pentru a veni în ajutorul acestor utilizatori, Apple a deschis o pagină unde se poate verifica pe bază de IMEI dacă smartphone-ul iPhone 6s din posesie se numără printre cele afectate și produse în perioada mai sus menționată. Dacă într-adevăr telefonul vostru se numără printre cele afectate, Apple promite să înlocuiască bateria gratuit. Puteți verifica dacă al vostru iPhone 6s se află pe această listă a terminalelor cu baterii problemă de aici.

Sursa: support.apple.com Via: slashgear.com
Taguri: Apple Apple iPhone 6s Problema Baterie Declaratie Inlocuire baterii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.