Astăzi, cu doar puțin înainte de startul show-ului CES 2015, prin intermediul celor de la Verge descoperim o primă fotografie publicitară ce dezvăluie lansarea oficială a smartphone-ului curbat LG G Flex 2, debut despre care scriam chiar aici acum câteva zile.
Din câte putem remarca, succesorul lui G Flex adoptă elemente de design preluate de la flagship-ul actual LG G3, dar și o carcasă curbată de culoare argintie ce îi oferă o anumită eleganță. Potrivit ultimelor zvonuri, G Flex 2 va aduce un procesor quad-core Snapdragon 801, 2 sau 3 GB memorie RAM și o cameră foto similară lui G3.
Deși pentru moment diagonala ecranului ce va fi integrată pe modelul G Flex 2 nu se cunoaște, ar fi interesant de văzut dacă LG va aduce același panou de 6 inch regăsit și pe modelul anterior, sau dacă vom avea parte de un display ceva mai mic. Conferința de presă în care LG G Flex 2 va debuta oficial este programată pentru data de 5 ianuarie la ora 18:00 ora României.
Live streaming - aici.