Spy Shop Black Friday 2017

Din nou probleme cu Feedly: un al doilea atac DDoS a afectat serviciul; Iată câteva alternative de feed readere!

Autor:  | Publicat în:  știri diverse 846 ori
<b>Din nou probleme cu Feedly: un al doilea atac DDoS a afectat serviciul; Iată câteva alternative de feed readere!</b>Una dintre cele mai populare opțiuni de feed reader de la dispariția lui Google Reader este Feedly. Cu câteva zile în urmă vă informam că acest serviciu a avut probleme cu un atac DDoS, în urma căruia hackerii au cerut și o răscumpărare. După...

Una dintre cele mai populare opțiuni de feed reader de la dispariția lui Google Reader este Feedly. Cu câteva zile în urmă vă informam că acest serviciu a avut probleme cu un atac DDoS, în urma căruia hackerii au cerut și o răscumpărare. După ce atacul a fost oprit, un al doilea atac DDoS a venit în data de 12 iunie, iar acum se lucrează la remedierea problemelor.

Rețineți că problema celor de la Feedly afectează și alte aplicații RSS reader care folosesc cloudul acestora, precum Press, Newsify, Readiy și multe altele. între timp și Evernote a avut de suferit tot din cauza unui atac "Distributed Denial of Service" (DDoS). Evernote și-a revenit în doar câteva ore, iar Feedly a refuzat să plătească suma cerută de hackeri. Pentru cei care nu știu, un atac DDoS este o încercare de a face o resursă de rețea sau un computer indisponibil pentru utilizatori.

Ideea este de a întrerupe sau suspenda serviciile unui host conectat la Internet. Atacurile DDoS sunt pornite de două sau mai multe persoane sau de către boți, în vreme ce atacurile DoS sunt pornite de o singură persoană sau sistem. în 2014 atacurile DDoS au fost realizate cu o frecvență de 28 pe oră.

Hai să vedem și care ar fi alternativele pentru momentele nefericite când Feedly nu funcționează:

1) Digg Reader - deși interfața sa nu este arătoasă, măcar acest reader este complet gratuit și oferă funcțiile de bază ale unui feed reader. în plus, el are și aplicație pentru iOS și Android. Digg Reader este un agregator de știri operat de Digg și lansat vara trecută. El este web based și are parte și de o extensie Chrome. Digg Reader oferea crawling pentru 7.7 milioane de feeduri pe 2 iulie 2013.

2) Feedspot - Feedspot este un feed reader cu un aspect de socializare integrat. El compilează feeduri de știri din surse online bazându-se pe un anumit subiect sau site, iar apoi utilizatorul poate customiza și partaja informația cu membri unei rețele de socializare. A debutat în beta în august 2012 și a ajuns apoi să fie utilizat în 51 de țări.

3) Press - Press este o aplicație Android cu plată, care costă 2.99 dolari și e foarte apreciată de utilizatorii lui Feedly, se pare. Avantajul său este designul atractiv, navigarea intuitivă pe bază de gesturi, dar și faptul că aplicația integrează feeduri de la Feedly, Feed Wrangler, Feedbin și Fever. Aplicația nu include reclame, suporta Immersive mode pe KitKat și oferă caching pentru imagini offline, widgeturi, o aliniere eficientă a articolelor și suport pentru citire offline.

4) Newsblur - NewsBlur e o companie din New York care a creat un RSS news reader online ce poate fi accesat și printr-o aplicație open source pentru mobil. El suporta offline reading și trebuie menționat că serviciul oferă acces limitat la 64 de site-uri, iar accesul nelimitat e disponibil contra unei taxe anuale. NewsBlur poate importa și informații dintr-un fișier OPML, date feed din Fever și chiar și cele din contul Google. Avantajul e că Newsblur detectează feedurile stricate și oferă sugestii și alternative.

5) Feed Wrangler - Feed Wrangler a primit reviewuri foarte bune și poate fi descărcat gratuit pe iOS. El este un RSS reader modern, cu opțiuni precum Smart Streams, care pot fi create de utilizator pentru a personaliza feedurile. Avem și o modalitate de căutare eficienta, o interfață curată, axată strict pe știri și o integrare cu Instapaper și Pocket, pentru cei care prefera opțiunile Read Later. Menționez că Feed Wrangler e descărcat gratuit, dar aveți nevoie de abonament anual. Prețul este de 19 dolari pe an și va aduce filtrare, căutare detaliată și Smart Streams. Puteți crea Streams bazate pe subiecte sau cuvinte cheie și să le organizați eficient. Feed Wrangler are și o aplicație gratuită de podcasting pentru iOS.

în final vă invit să adăugați feed-ul RSS Mobilissimo.ro între sursele pe care le urmâriți și în serviciul alternativ pe care l-ați ales.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×