Google Pixel 2 are iar probleme: o unitate care nu a trecut controlul calităţii ajunge la client; Alte unităţi produc sunete ciudate

355 ori
<b>Google Pixel 2 are iar probleme: o unitate care nu a trecut controlul calităţii ajunge la client; Alte unităţi produc sunete ciudate</b>Probleme peste probleme pentru Google. Cam asta ar fi la ordinea zilei acum de când smartphone-urile Pixel 2 și Pixel 2 XL au ajuns pe mâna clienților. După ce varianta XL a fost criticată pentru ecranul dezamăgitor acum este momentul ca

Dacă ar fi să trag o linie rapidă pe 2017 şi să mă gândesc la 2 telefoane care au avut mai multe probleme decât media, ar fi vorba despre Essential Phone şi Google Pixel 2. După necazuri cu ecranul pentru Pixel 2 XL, la nivel de burn in şi colorit, acum Pixel 2 ajunge la clienţi, într-o variantă care nu a trecut de controlul calităţii.

Până acum am fi putut pune în cârca celor de la LG problemele cu Pixel 2 XL, dar problemele lui Pixel 2 ar fi asociate cu HTC. Cine a dat totuşi greş nu stim sigur, pentru că o unitate care nu a trecut testele de calitate a ajuns la un client, în versiunea de 128 GB Quite Black. Ghinionistul cumpărător de abia scosese noul telefon din cutie şi a şi descoperit probleme.

E vorba despre daune ale carcasei, semnalate chiar de un sticker plasat pe ambalaj. Apoi cumpărătorul a luat legătura cu Google pentru a rezolva situaţia, ceea ce probabil se va întâmpla. Pare o eroare din organizare la nivel de fabrică, mai mult decât un defect propriu zis al handset-ului. Totuşi există şi alte neajunsuri. Pe Reddit şi pe formului XDA Developers tot mai mulţi utilizatori se plâng de sunete precum beep-uri sau click-uri, care vin de la difuzoarele lui Pixel 2.

Acestea au o frecvenţă ridicată şi aveţi chiar o mostră aici via Soundcloud (sunet aici). Există o teorie că antenă NFC produce interferenţe cu difuzoarele. Aparent produsul vine de la fabrica Taoyuan B a celor de la HTC din Taiwan, deci acolo sunt problemele. Şi colac peste pupăză Pixel 2 se şi îndoaie destul de uşor. Lista de defecte continuă...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×