Google pare să fie destul de neglijentă cu telefoanele sale flagship, pentru că tocmai l-am văzut pe Google Pixel 4 scăpat iarăşi în public, în mâna cuiva. În ultima vreme parcă s-au întrecut în scăpări Samsung Galaxy Note 10, Huawei Mate 30, iPhone XI şi acest Pixel 4. Hai să vedem ce e nou cu acest leak.
Marele G a postat deja un teaser oficial pentru Pixel 4 cu ceva vreme în urmă, deci joacă în altă ligă decât acele companii. Acum fix o lună Pixel 4 apărea acoperit de o husă în mâna cuiva, într-o fotografie reală. Asta se întâmplă din nou, tot cu husă, dar una cu format care camuflează mai bine telefonul. Observăm decupajele pentru camera din spate, 4 la număr, 1 pentru bliţ şi 3 pentru senzori.
Ştim că vom avea o cameră principală şi una telephoto, plus un senzor Time of Flight deasupra lor. Telefonul e teoretic aşteptat în octombrie, ca şi precedentele modele Pixel, dar având în vedere cât de rapid a apărut teaserul, nu excludem o surpriză, printr-o lansare mai devreme. Se zvoneşte că Pixel 4 are o cameră telephoto de 16 megapixeli, rezoluţie apărută recent într-un build nelansat de Android Q.
Mai interesant e că unele surse afirmă că senzorul de deasupra camerelor nu este unul Time of Flight, ci unul "Spectral", care ar captura o gamă de culori mai largă presupunem. Dacă telefoanele Pixel 4 au ajuns atât de răspândite în rândul testerilor încât scapă în fotografii hands on la câteva săptămâni, e clar că ne apropiem de lansare. Recent am văzut şi primele sale randări ceva mai luminoase, precedentele fiind foarte întunecate.


