Headsetul VR produs de Google ar urma să fie independent şi nu va avea nevoie de conexiune PC sau smartphone

Autor:  | Publicat în:  Google 407 ori
<b>Headsetul VR produs de Google ar urma să fie independent şi nu va avea nevoie de conexiune PC sau smartphone</b>Surse apropiate de proiectele VR de la Google afirmă că gigantul care a creat Android pregăteşte un headset diferit de produsele actuale. Se pare că el va fi complet independent de PC, console sau smartphone şi nu e exclus să fie bazat pe Android....

Surse apropiate de proiectele VR de la Google afirmă că gigantul care a creat Android pregăteşte un headset diferit de produsele actuale. Se pare că el va fi complet independent de PC, console sau smartphone şi nu e exclus să fie bazat pe Android.

Practic, ne aşteptăm ca echivalentul unui smartphone să fie integrat sub formă de componente într-un headset VR. Cât despre implementarea lui Android pe un astfel de device, platforma a dovedit deja că e versatilă, rulând pe televizoare, ceasuri, automobile, console, proiectoare, laptopuri, Google Glass şi camere foto.

Cei de la Wall Street Journal au aflat că headsetul cel nou va avea un ecran, multiple procesoare puternice şi camere orientate spre exterior. Startupul cu origini româneşti Movidius ar putea furniza chipseturile necesare pentru a urmări mişcarea capului utilizatorului. Întregul concept aminteşte puţin de Samsung Gear VR, dar cu un device integrat în unitate şi nu separat.

E posibil să vedem un prototip chiar la Google I/O 2016, în prag de vară.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×