HMD Global nu face faţă cererii pentru smartphone-ul Nokia 6

Autor:  | Publicat în:  Nokia 2.792 ori
<b>HMD Global nu face faţă cererii pentru smartphone-ul Nokia 6</b>Deși părea că cei de la Nokia au organizat campanii de vânzare flash pentru smartphone-ul numit Nokia 6, se pare că motivul real pentru dispariția instant a stocurilor de telefoane se datorează faptului că HMD Global nu face față cererii impresionante

Privim cu precauţie orice terminal nou sosit în China care epuizează stocul în câteva secunde sau zeci de secunde, pentru că uneori astfel de vânzări fulger pot ascunde un număr mai mic de unităţi decât ne aşteptam. Se pare că aşa se întâmplă şi la Nokia 6, care de fapt nu a avut stocuri suficiente.

Scriam luna trecută că telefonul a fost epuizat în 60 de secunde după o "vânzare fulger", infirmată în această săptămână de HMD Global. Cifrele clare cu care lucrăm sunt acele 1.4 milioane de persoane înregistrate pentru a afla informaţii despre terminal. Nu avem încă şi cifre de vânzare, ci doar o declaraţie de la HMD, care a afirmat că a actualizat stocurile de la magazinul JD.com de 3 ori până acum şi tot au fost epuizate unitățile în minute sau ore.

Pentru a echivala cererea cu oferta, HMD şi partenerii săi (Foxconn spre exemplu) vor creşte producţia în perioada următoare. Compania a avut o problemă şi cu faptul că ultima săptămână a cam fost liberă la chinezi, cu ocazia Anului Nou Chinezesc, dar acum producţia va reveni la normal. Ştiam încă de la prima vânzare exclusivă prin JD.com ca un stoc mai mare de Nokia 6 fusese promis pentru perioada lui MWC 2017.

Am mai spus-o şi o mai spun: dacă Nokia 6 e atât de solicitat în China, vă daţi seama cum va fi în Europa, tărâm natal pentru acest brand? Sau în SUA, unde Nokia era bine privită.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×