HTC anunță parteneriatul încheiat cu Biroul Național de Securitate (NSB) din Taiwan, de a dezvolta noua generație de terminale mobile criptate

621 ori26-10-2015
HTC anunță parteneriatul încheiat cu Biroul Național de Securitate (NSB) din Taiwan, de a dezvolta noua generație de terminale mobile criptate

Un raport proaspăt sosit în presă, este și cel care face referire la acordul încheiat între HTC și Biroul Național de Securitate (NSB) taiwanez. Ni se dezvăluie faptul că HTC produce în acest moment cea de-a 3-a generație de terminale mobile criptate, device-uri utilizate de membrii agențiilor de securitate, președinte, vice-președinte și oficiali ai statului.

Din câte se pare, Asus a fost producătorul aflat în spatele primei generații de terminale criptate, în timp ce generația a 2-a a purtat numele celor de la Acer. Cât despre smartphone-urile pregătite de către HTC, iese la iveală faptul că acestea sunt pe cel mai recent flagship Butterfly din gamă, din punct de vedere al design-ului.

Totuși, device-ul sosește cu un chip de criptare dezvoltat de către Biroul Național de Securitate NSB, dar și fără modulul GPS prin care terminalele pot fi localizate de către sistemul de navigare chinez, Beidou.

Sursa: chinapost.com.tw
Taguri: HTC NSB Telefoane Criptate

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.