HTC One W8 apare Într-o nouă imagine pe site-ul unui operator olandez

826 ori07-08-2014
HTC One W8 apare Într-o nouă imagine pe site-ul unui operator olandez

August 19 este o dată pe care toți trebuie să o notăm în calendar, dată la care HTC va prezenta un nou terminal de top, și anume modelul HTC One W8. După ce l-am putut admira într-o primă fotografie acum ceva timp, iată că astăzi, operatorul olandez Telfort postează o nouă imagine în care este inclus și One W8.

Așa cum am aflat anterior, HTC pregătește lansarea lui One W8 pentru data de 19 august, zi în care vor avea loc două evenimente, unul în New York, și celălalt în Japonia. în timp ce mare parte dintre specificațiile sale vor fi asemănătoare cu modelul Android lansat în această primăvară, One W8 va aduce odată cu sistemul de operare WP 8.1 și numeroase funcții software.

Printre acestea se numără o aplicație denumită HTC Camera care ar putea fi similară cu Zoe, un al 4-lea buton software situat în partea de jos a ecranului, cât și o aplicație destinată pentru controlul televizorului. Din câte se pare, strategia HTC de a lansa atât o versiune Android, cât și una Windows Phone nu sună deloc rău. Voi ce ați alege, modelul Android sau WP?

Sursa: wpcentral.com
Taguri: HTC One W8 HTC One W8 One (W8) HTC One Windows Phone Telfort Windows Phone

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.